Departe. Valentin și fularul lui Poli, la Sidney, în Australia Înălțime. Pe un zgârie-nori din Tokio Mândru. Valentin a dus fularul inclusiv sub Statuia LibertățiiValentin are o "schemă" prin care îşi atinge scopul: lucrează de zor câteva luni în câte trei locuri, apoi, cu banii strânşi, pleacă. Anul trecut s-a dus în America şi a muncit 18 ore pe zi. A debarasat mese într-un restaurant, după-masă a fost chelner într-un fast-food, iar seara a lucrat pentru un hotel. După trei luni a tras linie şi i-a ieşit un profit de 6.000 de dolari. Şi-a cumpărat bilete de avion, a rezervat camerele de hotel, a memorat hărţile celor 35 de ţări pe care urma să le viziteze, a stabilit o listă a obiectivelor turistice care trebuie neapărat văzute şi s-a rugat să se întoarcă teafăr.
Artă. Lângă statuia lui Buddha de 34 de metri și 250 de tone, construită pe insula Lantau din Hong Kong
Adrenalină. La bungee-jumping în Noua Zeelandă Strălucire. Pe unul dintre bulevardele din Hong Kong, luminate noaptea ca ziuaValentin şi fularul cu Poli Timişoara au descoperit apa incredibilă din Hawaii, au făcut bungee-jumping în Thailanda, au văzut cât de exotice sunt China şi Coreea de Sud, au mâncat cele mai iuţi preparate în India şi s-au pozat de la 2.000 de metri înălţime în Japonia. Are planuri mari şi pentru această vară. Şi-a cumpărat bilete de avion pentru America, a stabilit întâlniri cu viitori angajatori, şi-a negociat salarii mai mari. "Mai am foarte multe ţări de văzut. Nu mă las până nu duc fularul cu Poli Timişoara pe toate meridianele", a declarat Valentin Avramoni.
Departe. Valentin și fularul lui Poli, la Sidney, în Australia Înălțime. Pe un zgârie-nori din Tokio Mândru. Valentin a dus fularul inclusiv sub Statuia LibertățiiValentin are o "schemă" prin care îşi atinge scopul: lucrează de zor câteva luni în câte trei locuri, apoi, cu banii strânşi, pleacă. Anu