Suntem mândri că suntem români, părinți, profesioniști sau mai știu eu ce! Dacă ești prea mândru zice lumea că ești fudul. Dacă nu că ești fraier! E mândria un păcat capital, cum spune Biblia? Sau, în cantitate moderata, un bun uman?

În enumerarea păcatelor capitale, mândria ocupa un loc cu adevarat unic.„De-o parte se află sentimentul împlinirii, al triumfului asupra condiției umane, de cealalta parte hybris-ul – mândria nemăsurată, avertizarea subtilă a ecleziastului în fața aroganței: vanitas vanitatum et omnia vanitas”, definește Mândria psihiatrul Gabriel Diaconu.

Toate sunt goliciuni, deșertăciuni, nu există piatră să nu fie sfărâmată, în cele din urmă, de un fir de praf.

Mândri de când Lumea și Pământul

Tema perenității devine obligatorie deîndată ce creierul uman a dezvoltat un mijloc semantic de măsurare și abstractizare a timpului. Dacă mintea omului s-a născut precum o vede Michelangelo în Capela Sixtină, primul gând al lui Adam a fost probabil: cât va dura?

„Da! Foarte probabil... Devreme ce-a început, când se termină? Succesiunea zilelor, a nopților, anotimpurile și marile migrații sunt privite cu relativă indiferență de toate celalalte viețuitoare, ordonate ierarhic de la mare la mic, de la pradă la prădător, cu toți sclavi ai genei egoiste. Nașterea, moartea, trecerea, ascensiunea și decăderea sunt concepte implicite ordinii universale, una în raport cu care humilitudinea, obediența și în cele din urmă comuniunea sunt cel mult virtuți!”, explică dr. Diaconu, psihoterapeut la clinica Mindcare, din București.

Ascensiune = Mândrie

Iată că revolta acestei întrebări inițiale, provocarea energiei primare, cutezanța de-a încălca ordinea naturală se constituie în cea mai curioasă abilitate a minții umane: mândria.

„E formă de-a se provoca pe sine însăși a minții, și în cele din urmă de-a se învinge pe sine într-o competi