Preşedintele Traian Băsescu susţine că după demisia lui Emil Boc i-a propus lui Victor Ponta să fie premier, însă în numele acestuia au răspuns Daniel Constantin şi Crin Antonescu. "Eu am avut surpriza refuzului mandatului de prim-ministru când i l-am oferit lui Victor Ponta. Victor Ponta n-a spus nimic. A răspuns Antonescu şi a răspuns ăla micu', cum îi spune, Constantin", a declarat Băsescu,duminică,precizând că liderii PDL, "într-un cadru restrâns", erau pregătiţi să plece de la guvernare în condiţiile în care liderul PSD accepta propunerea. "Câţiva din ei ştiau că îi voi propune funcţia de premier. Erau pregătiţi psihologic de plecare cu 24 de ore înainte de plecarea lui Boc", a spus preşedintele.
Băsescu a precizat că oferta pe care i-a făcut-o lui Ponta nu era de refuzat. Mai mult, preşedintele a afirmat că l-ar fi ajutat pe liderul PSD să-şi facă guvernul, dacă accepta nominalizarea ca premier. "Propunerea nu trebuia refuzată. Eu spuneam, mulţumesc, am 10 zile să-mi fac guvern. Probabil şi din interes naţional şi eu îl ajutam să facă guvernul", a spus preşedintele.
CLICK PENTRU A MĂRI
În context, şeful statului a apreciat că este "greu de crezut" ca USL să facă guvernul după alegerile parlamentare.
"Vă dau o veste bună. Greu de crezut că USL va fi la guvernare de la toamnă", a spus şeful statului, la B1, apreciind că USL nu va obţine 50 la sută la parlamentare. Acest lucru, a precizat Băsescu, nu-l obligă constituţional pe preşedinte să numească premierul de la USL.
Şeful statului a răbufnit şi la adresa PDL, făcându-i responsabili şi pe democrat-liberali de procentele mari la care a ajuns USL şi atacându-i pe "greii" partidului că nu apără PDL la televizor şi nici nu vor să candideze la locale. " PDL stă ascuns. Nu poţi să spui eu sunt greu al partidului, dar nu pot să mă duc la televizor. Trimiţi oameni fără autorita