Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ultima zi fără restiricţii pentru ieşirile la iarba verde

Publicat in Adevarul, duminică 18 martie 2012 ·

Grătarele se vor încinge de acum în colo doar în spaţii special amenajate. Nerespectarea prevederilor acestei legi se va pedepsi cu amenzi cuprinse între 100 şi 5.000 de lei

Severinenii au ieşit la iarbă verde, s-au bucurat de timpul cald şi de ultima zi fără restricţii pentru picnic. „Obişnuiam să merg până acum în locuri departe de oraş, exact pentru liniştea pe care poate să o aducă lipsa de oameni.

Desigur nu m-ar deranja să nu mai merg la picnic într-un loc foarte liniştit daca asta ar însemna că dispar neciopliţii cu gunoaiele lor materiale şi fonice”, a spus Petronela Creţescu.

Cei mai mulţi se vor conforma legii pentru că, spun ei, aşa natura nu va mai avea de suferit. „Aş fi foarte fericit de legea asta dacă nu ar exista decalajul între aplicarea sancţiunilor şi crearea facilităţilor care sunt discutate în lege.

Totuşi, respectul pentru natură nu se învaţă decât prin educaţie”, a adăugat Adrian Pleşan.

Potrivit legii, vor fi special amenajate pentru picnic, pe domeniul public sau privat al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale, zone care vor fi dotate cu utilităţii şi facilităţi pentru aceasta activitate şi în care aprinderea focului este permisă.

Aceste zone vor fi indicate în parcuri şi în zonele limitrofe ale pădurilor situate în intravilanul localităţilor.

Persoanele care vor merge la picnic nu vor avea voie să spele obiectele folosite la aceasta activitate în apele din vecinatatea zonei special amenajate, nu vor avea voie să hrănească animalele sălbatice, să distrugă plantele, să posteze semne sau mesaje.

Aceştia va trebui să păstreze liniştea şi să nu deranjeze comunităţile locale, să arunce deşeurile doar în locurile special amenajate, să aprindă focul doar în locurile special amenajate şi să-l supravegheze permanent, să lase locul curat şi nealterat, să nu arunce ţigări sau chibrit

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur cu magnitudine 4 în zona Vancea

News.ro acum o ora
Un cutremur cu magnitudine 4 s-a produs duminică dimineaţă în zona Vancea. ”În ziua de 24 Noiembrie 2024 la ora 07:16:17 (ora locală a României) s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, BUZAU un cutremur mediu cu magnitudinea ml 4.0, la adâncimea de 140

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Marcel Ciolacu: Am votat pentru o Românie puternică economic, o Românie cu o voce puternică în lume / Am votat pentru stabilitate, echilibru şi echitate socială

News.ro acum 25 minute
Candidatul PSD la Preşedinţie Marcel Ciolacu a declarat duminică, după ce a votat la alegerile prezidenţiale, că , a votat pentru o Românie puternică economic, o Românie cu o voce puternică în lume şi una în care cetăţenii să aibă un trai decent. El

Ciucă: am votat pentru prosperitate, securitate şi democraţie, am votat util

Mediafax acum o ora
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a votat duminică dimineaţă în cadrul alegerilor prezidenţiale. „Am votat pentru prosperitate securitate şi democraţie, am votat util”, a spus Ciucă la ieşirea de la urne.

Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1

Mediafax acum 20 minute
Pilotul echipei Red Bull, Max Verstappen, a cucerit al patrulea său titlu mondial, terminând duminică în faţa lui Lando Norris (McLaren) cursa de la Las Vegas. El a încheiat pe locul 5 în Marele Premiu câştigat de George Russell (Mercedes).

Ilie Bolojan a votat pentru un preşedinte responsabil

Mediafax acum 30 minute
Fostul primar al Oradiei şi actualul preşedinte al Consiliului Judeţean Bihor, Ilie Bolojan, şi-a exercitat dreptul la vot duminică dimineaţă. La ieşirea de la urne, acesta a transmis un mesaj concentrat pe viitorul european al ţării.

LIVE TEXT Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Peste 1 milion de cetăţeni au votat în ţară

Mediafax acum 20 minute
Duminică, 24 noiembrie, alegătorii români sunt chemaţi la urne pentru a vota la alegerile prezidenţiale. În ţară au fost organizate 18.968 secţii de votare, iar în străinătate 950 de secţii. Preşedintele României este ales pentru un mandat de 5 ani.

Drone neidentificate au fost reperate deasupra a trei baze aeriene din Marea Britanie

Ziare.com acum 2 ore
Drone neidentificate au fost reperate deasupra a trei baze aeriene din Marea Britanie, au confirmat forţele aeriene americane (USAF), conform The Guardian. „Sisteme aeriene mici fără pilot” au fost văzute între 20 şi 22 noiembrie peste RAF Lakenheat

Alegeri prezidențiale 2024. Candidați sancționați pentru propagandă electorală / Câte amenzi s-au dat

HotNews acum o ora
Mai multe persoane, inclusiv candidați la alegerile prezidențiale, au fost sancționate pentru propaganda electorală, după încheierea oficială a campaniei electorale, a anunțat duminică dimineața purtătorul de cuvânt al MAI, comisar-şef de poliţie Mo

Lucian BODE, la ieșirea de la vot: Am votat OMUL căruia îi se potriveşte cel mai bine HAINA prezidenţială

Gandul acum 2 ore
Printre primii lideri liberali care au votat deja se numără și secretearul genearl al PNl, Lucian Bode. Începând cu ora 07.00, acesta a declarat că a”votat omul căruia îi se potriveşte cel mai bine haina prezidenţială”. Bode a votat la Secția nr. 1,

Referendum Bucureşti 2024. Bucureștenii, aşteptaţi duminică să răspundă la trei întrebări

HotNews acum o ora
Aproape 1,8 milioane de alegători din Bucureşti sunt chemaţi duminică, 24 noiembrie, odată cu primul tur al alegerilor prezidenţiale, și la referendumul local inițiat de primarul general Nicușor Dan, care vrea ca bucureștenii să decidă în privința î

Vremea

București
acum

dum.

1°/6°
lun.

2°/7°
mar.

2°/7°
mie.

3°/5°
Iasi
acum

dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/6°
mie.

1°/5°
Constanta
acum

dum.

1°/6°
lun.

4°/6°
mar.

3°/7°
mie.

5°/7°
Cluj-Napoca
acum

-5°
dum.

-5°/2°
lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
mie.

3°/6°
Timisoara
acum

dum.

-1°/6°
lun.

3°/9°
mar.

2°/6°
mie.

2°/7°