Ni s-au născut cetățenii. S-ar putea să fie doar o impresie personală, dar cred că în România chiar a început să se simtă presiunea cetățenilor asupra sistemului. Poate că, așa cum îmi tot spun prieteni dragi, eu văd lumea mult prea optimist. Dar poate că am (încă o dată!) dreptate: cetățenii activi au apărut. Oameni care nu se mai lasă manipulați, care pun și își pun întrebări, care vor să înțeleagă, să ajute și să se asigure că părerea lor contează. Oameni simpli, oameni din afara sistemului, dar care luptă cu sistemul zi de zi. Oameni care vor să pună umărul, vor să muncească, să dezbată argumentat, să creeze și să ofere României viitorul pe care-l merită. Da, sunt convinsă că acești cetățeni s-au născut. Încep să se facă auziți. Dar sistemul și-a pregătit de mult contraatacul: împachetate frumos în forme zornăitoare, dar goale de fond, capcanele legislative din domeniul participării publice fac, practic, aproape imposibile accesul și implicarea cetățenilor în procesele decizionale care le influențează viața.
Aceste imperfecțiuni legislative, aparent neimportante și, prin urmare, ușor de trecut cu vederea, pot produce neajunsuri majore în ceea ce privește abordarea cu adevărat democratică a guvernanței, trimițând în derizoriu practica cetățeniei active în cadrul dezvoltării de politici publice și privând administrația publică din România de un important și valoros instrument de eficientizare a guvernanței și de generare și implementare de decizii durabile. Pot exista mai multe motive pentru această abordare deficitară – fie cei care au redactat proiectul de lege, ca și cei care l-au votat, nu aveau habar de principiile participării publice și au bifat doar o cerință europeană la repezeală, fie legiuitorului i-a fost teamă că se vor scăpa hățurile deciziei din cercurile restrânse ale puterii, indiferent de culoarea ei politică. Oricare ar fi aceste motive