Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Confruntări armate violente au izbucnit în Damasc

Publicat in Antena 3, luni 19 martie 2012 ·

Lupte grele au izbucnit în Damasc, capitala Siriei, luni dimineaţă, între rebelii din Armata Liberă Siriană şi forţele loiale preşedintelui Bashar al-Assad, relatează al Arabiya.

Zgomotul de mitralieră şi al lansatoarelor de grenadă a putut fi auzit în cartierul al-Mezze. În acest loc există câteva facilităţi de securitate ale guvernului sirian.

Escaladarea violenţelor vine la doar o zi după ce o maşină capcană a explodat în Aleppo, un oraş din nordul ţării. Cel puţin doi oameni au murit şi alţi 30 au fost răniţi.

Sâmbătă, în Damasc, două explozii puternice au ucis 27 de persoane, iar alte 97 au fost rănite.

Televiziunea de stat a descris aceste incidente ca fiind atacuri teroriste.

Între timp, o echipă de experţi ONU şi membri ai Organizaţiei de Cooperare Islamică au ajuns în Siria pentru a estima daunele umanitare care s-au înregistrat de-a lungul unui an, de când au început confruntările din ţară. Conform ONU, aproape 8000 de oameni şi-au pierdut viaţa.

Guvernul sirian susţine că 2000 de membri ai forţelor de securitate au fost ucişi de către "bande armate şi terorişti".

La rândul ei, Opoziţia pretinde că 200 de soldaţi sirieni din Damasc au dezertat şi s-au alăturat trupelor rebele, conform aceleiaşi surse.

Lupte grele au izbucnit în Damasc, capitala Siriei, luni dimineaţă, între rebelii din Armata Liberă Siriană şi forţele loiale preşedintelui Bashar al-Assad, relatează al Arabiya.

Zgomotul de mitralieră şi al lansatoarelor de grenadă a putut fi auzit în cartierul al-Mezze. În acest loc există câteva facilităţi de securitate ale guvernului sirian.

Escaladarea violenţelor vine la doar o zi după ce o maşină capcană a explodat în Aleppo, un oraş din nordul ţării. Cel puţin doi oameni au murit şi alţi 30 au fost răniţi.

Sâmbătă, în Damasc, două explozi

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Naţionala României şi-a aflat adversarele din preliminariile CM-2026 / Mircea Lucescu: E o grupă echilibrată. Trebuie să câştigi meciurile ca să poţi spune dacă ai avut sau nu noroc la tragerea la sorţi / Ce a declarat Răzvan Burleanu

News.ro acum 5 ore
Naţionala România va evolua în grupa H, alături de Austria, Bosnia, Cipru şi San Marino, în preliminariile Cupei Mondiale din 2026, conform tragerii la sorţi de vineri. Selecţionerul Mircea Lucescu a declarat, vineri, că grupa României în preliminar

Un băiat de 10 ani a ajuns în stare gravă la spital, după ce a fost găsit inconştient într-un bazin al aquaparkului din Oradea

Ziare.com acum o ora
Un elev de 10 ani, de la Şcoala Ginazială nr. 1 din Sânnicolau Mare, judeţul Timiş, a fost dus de urgenţă la spital, în stare gravă, după ce a fost găsit inconştient într-un bazin de înot al aquaparkului de la Oradea. El se afla acolo într-o excursi

Marian Vanghelie şi un fost director al Economat Sector 5, trimişi în judecată de DNA pentru abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave şi complicitate la această infracţiune

News.ro acum 4 ore
Fostul primar al sectorului 5 al Capitalei Marian Vanghelie şi un fost director general al Economat Sector 5 au fost trimişi în judecată pentru complicitate la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave şi respectiv abuz în serviciu cu conseci

Incendiu într-o cameră a unui centru de educaţie incluzivă din Tg Jiu / 9 copii s-au autoevacuat

News.ro acum 33 minute
Pompierii din Gorj intervin, vineri seară, pentru stingerea unui incendiu care a izbucnit într-o cameră a unui centru de educaţie incluzivă din Tg Jiu. ”Incendiu într-o camera la centru de educaţie incluzivă situat pe str. Dumbravă din mun. Tg Jiu.

Adrian Câciu: România a încasat 1,9 miliarde euro din fondurile structurale şi coeziune finanţate din exerciţiul financiar 2021-2027 / Avem încă de recuperat pe Programele Regionale

News.ro acum 45 minute
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a afirmat, vineri, seară, că România a încasat 1,9 miliarde euro din fondurile structurale şi coeziune finanţate din exerciţiul financiar 2021-2027, gradul de absorbţie fiind în media eu

Nancy Pelosi, fosta preşedintă democrată a Camerei Reprezentanţilor, a fost spitalizată în timp ce se afla într-o delegaţie oficială în Luxemburg

Adevarul acum o ora
Fosta preşedintă a Camerei Reprezentanţilor, democrata Nancy Pelosi, în vârstă de 84 de ani, a fost internată în spitalul din Luxemburg după ce „a suferit un traumatism în timpul unui angajament oficial”, potrivit unei declaraţii emise vineri de bir

Tiraspolul cere Chișinăului un acord comun către Rusia și Ucraina pentru tranzitul gazelor

Ziare.com acum 23 minute
Autorităţile nerecunoscute de la Tiraspol propun Chişinăului să facă o solicitare comună către Federaţia Rusă şi Ucraina pentru asigurarea tranzitului gazului rusesc pentru regiunea transnistreană, care riscă să aibă livrările de la Gazprom sistate,

Un muzician celebru a fost nevoit să-şi anuleze concertul după ce Air Canada a refuzat să-i acorde violoncelului său preţios un loc în avion

News.ro acum o ora
Celebrul violoncelist britanic Sheku Kanneh-Mason, care a devenit un nume cunoscut mai ales după ce a cântat la nunta prinţului Harry cu Meghan Markle, a declarat că a trebuit să-şi anuleze un concert în Canada pentru că cea mai mare companie aerian

Omul de afaceri Dragoş Săvulescu, la un pas să scape de închisoare. Ce au decis judecătorii

Ziare.com acum 40 minute
Judecătorii de la Curtea de Apel Bucureşti au admis vineri, 13 decembrie, o contestaţie la executare depusă de omul de afaceri Dragoş Săvulescu şi au anulat condamnarea de cinci ani şi jumătate primită în dosarul retrocedărilor de terenuri din Mamai

Două fetiţe, rănite în urma unui accident rutier cu 10 victime în Giurgiu. A fost activat Planul Roșu de Intervenție

Ziare.com acum 2 ore
Un microbuz cu 9 persoane şi o maşină au fost implicate, vineri seară, 13 decembrie, în accident rutier în judeţul Giurgiu, fiind activat Planul Roşu de Intervenţie. Două fetiţe, de 9 şi 12 ani, au fost transportate la un spital din Capitală. ”Doi c

Vremea

București
acum

vin.

1°/4°
sâm.

-1°/4°
dum.

2°/7°
lun.

0°/6°
Iasi
acum

-3°
vin.

-3°/1°
sâm.

-3°/3°
dum.

0°/4°
lun.

-1°/6°
Constanta
acum

-3°
vin.

-3°/5°
sâm.

-1°/6°
dum.

4°/8°
lun.

2°/7°
Cluj-Napoca
acum

vin.

0°/2°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/2°
lun.

-3°/2°
Timisoara
acum

vin.

2°/4°
sâm.

-0°/3°
dum.

0°/5°
lun.

-0°/3°