Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Promisiunile electorale ale lui Putin vor costa Rusia 160 miliarde dolari

Publicat in Romania Libera, luni 19 martie 2012 ·

Conform unei analize a agenţiei de rating Fitch, promisiunile electorale ale viitorului - şi fostului preşedinte al Rusiei - însumează, pentru următorii şase ani, 160 de miliarde de dolari. Banca rusească de stat Sberbank estimează o cifră şi mai mare: 173 miliarde dolari, după cum relatează agenţia de presă Associated Press. Cea mai mare parte a sumei este compusă din creşterea salariilor profesorilor şi doctorilor; în timpul campaniei, Putin le-a garantat acestora majorarea treptată a salariilor până la dublul venitului mediu pe economie - ceea ce ar costa bugetul de stat aproximativ 119 miliarde dolari. De asemenea, politicianul a promis că va mări considerabil ajutoarele pentru familiile cu mai mult de doi copii şi stipendiile acordate studenţilor de la universităţile de stat. Acestor sume nu tocmai modeste li se adaugă o creştere a bugetului militar de 61 miliarde dolari numai în acest an - iar în următorii doi ani, cheltuielile militare vor creşte anual cu 20%.

La scurt timp după victoria electorală, Putin a confirmat că are de gând să îşi ţină promisiunile făcute: „nu am promis nimic care să nu poată fi impletmentat", citează Associated Press; viitorul preşedinte a estimat că costurile suplimentare însumează circa 1,5% din produsul intern brut al ţării sale - şi că banii vor proveni din tăierea costurilor şi reducerea cheltuielilor ineficiente ale statului.

Economiştii nu cred în Putin

Analiştii economici consideră însă optimismul şefului statului deplasat. Chris Weafer, director de departament la banca de investiţii Troika Dialog, este de părere că „Rusia are nevoie de un nou model economic dacă vrea să ajungă la nivelul de creştere necesar pentru susţinerea stabilităţii politice şi economice", avertizând totodată că Putin „va trebui să realizeze ceea ce a promis: revine la conducerea ţării într-o situaţie mai dificilă decât în 2000, şi sunt m

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Valeriu Tabără a murit. Fostul ministru și președinte al PUNR avea 75 de ani

HotNews acum 56 minute
Anunțul dispariției lui Tabără a fost făcut de fiul acestuia, informează Antena 3 CNN. Valeriu Tabără a murit marți la vârsta de 75 de ani, în urma unei insuficiențe cardiorespiratorii, scrie sursa citată. Potrivit acesteia, fostul ministru al Agric

Mihai Leu, în stare gravă! Fostul sportiv, adus de urgență cu elicopterul SMURD la București

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Mihai Leu (56 de ani), fostul mare campion de box al României și pilot de raliuri, se află în stare gravă la Spitalul Fundeni din București. Acesta a fost transportat de urgență cu un elicopter SMURD sâmbătă seară, din Hunedoara. Problemele au încep

Ilie Bolojan, la Summitul Inițiativei celor Trei Mări: România a reușit să dezvolte proiecte importante în domeniul ENERGIEI

Gandul acum 11 minute
”România a reușit, în colaborare cu companii din mediul privat, să dezvolte proiecte importante în domeniul energiei”, a declarat, marți, președintele interimar Ilie Bolojan, în intervenția din cadrul segmentului dedicat șefilor de stat și de guvern

Departamentul de Stat al SUA a aprobat vânzarea către România a unei unități de tragere MIM-104 Patriot

Ziua Constanta acum 3 ore
Departamentul de Stat al SUA a aprobat vânzarea către România a unei unități de tragere MIM-104 Patriot. Potrivit Ambasadei SUA la București, Statele Unite își consolidează parteneriatul strategic cu România prin vânzarea militară externă a unui sis

Cinci secunde pentru o criză istorică. Electricitatea, restabilită în proporție de 99% în Spania și Portugalia, dar o mare întrebare rămâne după pana de curent

HotNews acum 49 minute
Autoritățile nu au identificat cauza căderii de curent de luni din Peninsula Iberică, iar cele două scenarii vehiculate – un atac cibernetic sau un fenomen meteorologic – nu sunt deocamdată susținute de dovezi, scriu Reuters și El Pais, citând surse

Anunț important al CNAIR! Atenție, șoferi! Posibile întreruperi temporare ale emiterii rovinietei și peajului prin SIEGMCR

Ziua Constanta acum 44 minute
CNAIR informează utilizatorii rețelei rutiere din administrare că marți, 29.04.2025, în intervalul orar 23:30 - 24:00, sunt programate unele lucrări de mentenanță ale SIEGMCR, motiv pentru care emiterea rovinietelor și peajelor poate fi îngreunată/î

Circulația trenurilor în zona de nord-vest a Capitalei afectată de defecțiuni la instalația de centralizare electronică

Ziua Constanta acum 2 ore
Compania Națională de Căi Ferate ”CFR” SA informează că, începând cu ora 10:05, instalația de centralizare electronică (CE) din stațiile Băneasa, Bucureștii Noi, Chiajna și Pajura a înregistrat deficiențe tehnice, afectând temporar circulația trenur

Finanțele se pregătesc să lanseze a patra ediție FIDELIS din 2025, cu dobânzi de până la 7,80%

HotNews acum o ora
Cea de a patra ediție FIDELIS din 2025, ce se va desfășura între 9 și 16 mai, vine cu dobânzi de până la 7,80% la emisiunile în lei și de până la 6,25% la cele în euro. Așadar, cei care vor să-și investească economiile în Programul FIDELIS, ediția d

Ilie Dobre comentează LIVE pe ProSport.ro meciul Steaua – Csikszereda, miercuri, 30 aprilie 2025, de la ora 17.00

Cancan acum 46 minute
Ilie Dobre va comenta meciul de fotbal Steaua – Csikszereda, miercuri, 30 aprilie 2025, de la ora 17.00. Comentariul LIVE va putea fi ascultat pe site-urile ProSport și LIGA 2, dar și pe paginile de Facebook și YouTube ale acestora. Ilie Dobre, embl

Curtea de Apel Ploieşti judecă, marţi, alte trei dosare în care a fost cerută anularea hotărârii CCR privind anularea scrutinului prezidenţial de anul trecut

G4Media acum 54 minute
Curtea de Apel Ploieşti judecă, marţi, alte trei dosare în care cetăţeni au solicitat anularea Hotărârii nr. 32 pronunţată în decembrie anul trecut de Curtea Constituţională a Românei (CCR), privind anularea scrutinului prezidenţial de anul trecut,

Vremea

București
acum

17°
mar.

4°/19°
mie.

9°/23°
joi

13°/24°
vin.

13°/20°
Iasi
acum

19°
mar.

5°/21°
mie.

11°/23°
joi

12°/22°
vin.

7°/20°
Constanta
acum

14°
mar.

3°/15°
mie.

4°/14°
joi

11°/16°
vin.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

6°/21°
mie.

9°/21°
joi

11°/20°
vin.

9°/21°
Timisoara
acum

19°
mar.

8°/21°
mie.

11°/23°
joi

12°/24°
vin.

11°/24°