Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Apple va plăti dividende pentru prima dată din 1995

Publicat in Adevarul, luni 19 martie 2012 ·

Gigantul IT Apple va plăti dividende pentru prima dată în ultimii 17 ani, începând cu trimestrul iulie-septembrie. Valoarea totală a acestora s-ar ridica la aproximativ 2,4 miliarde de dolari dacă s-ar raporta la profitul din ultimele trei luni ale anului trecut, potrivit Reuters.

Compania americană, care dispune de rezerve de aproape 100 de miliarde de dolari, a anunţat luni că va plăti un dividend trimestrial fix de 2,65 dolari pe acţiune. Totodată, compania va demara un amplu program de răscumpărare de acţiuni în următorii trei ani, în valoare de 10 miliarde de dolari.

Apple a avut un profit net de 13,06 miliarde de dolari în primul trimestru al anului fiscal 2012, încheiat pe 31 decembrie, mai mult decât dublu faţă de nivelul din perioada similară a anului anterior. Profitul pe acţiune s-a ridicat la 14,03 dolari, astfel că dividendul de 2,65 dolari pe acţiune reprezintă 18% din profit.

„Am folosit o parte din bani pentru investiţii importante în afacerea noastră, în cercetare şi dezvoltare, achiziţii, magazine retail, plăţi strategice în avans şi cheltuieli în lanţul de furnizori, consolidarea infrastructurii. Veţi mai vedea astfel de investiţii în viitor“, a declarat într-un comunicat directorul general al Apple, Tim Cook.

Compania anticipează că va folosi aproximativ 45 miliarde de dolari din rezervele deţinute în SUA în primii trei ani de implementare a acestor programe.

Valoarea de piaţă a Apple a depăşit în februarie în premieră 500 miliarde de dolari, iar acţiunile companiei au atins joi pentru prima dată pragul de 600 de dolari. Acţiunile companiei au închis vineri la New York la 585,57 dolari, capitalizarea companiei la această cotaţie fiind de 546 miliarde de dolari. După aceste cotaţii, Apple a depăşit iar gigantul petrolier ExxonMobil şi a devenit cea mai valoroasă companie din lume după capitalizare.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ultima zi de depunere a candidaturilor la alegerile prezidențiale 2025. Lidera POT, Anamaria Gavrilă și fostul ministru al Educaţiei Daniel Funeriu, aşteptaţi la BEC

HotNews acum 18 minute
Sâmbătă este ultima zi în care mai pot fi depuse candidaturi la Biroul Electoral Central pentru alegerile prezidențiale din mai, notează Agerpres. Potrivit calendarului aprobat de Guvern, ultima zi de depunere a candidaturilor este 15 martie, ora 24

Moody's schimbă perspectiva României la negativă de la stabilă

News.ro acum 2 ore
Agenţia de rating Moody's schimbă perspectiva României la negativă de la stabilă. ”Mediul politic după alegerile parlamentare şi alegerile prezidenţiale anulate de la sfârşitul anului 2024 ar putea, de asemenea, să facă mai dificil pentru guvern să

Miting ”EuRo Manifest”, în Piaţa Victoriei: Este momentul să ne facem auziţi şi să arătăm că România este şi va rămâne parte a familiei europene!

News.ro acum 49 minute
Un miting ”EuRo Manifest” este programat, sâmbătă, de la ora 17:00, în Piaţa Victoriei din Capitală, unde va fi citit Manifestul pentru Europa, un document susţinut de peste 40 de organizaţii civice din ţară şi diaspora şi de mii de oameni din toate

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 11 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 11 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Pedepse de peste cinci ani de închisoare pentru manelistul Dani Mocanu şi pentru fratele acestuia, într-un dosar în care au fost judecaţi pentru tentativă de omor. Decizia nu e definitivă

News.ro acum 8 ore
Manelistul Dani Mocanu, în actele oficiale Daniel Mocanu, şi fratele acestuia, Ionuţ Nando Mocanu, au fost condamnaţi pentru tentativă de omor şi tulburare a ordinii şi liniştii publice, în urma unui scandal petrecut în anul 2022, în incinta unei st

Superliga – Play-Out: Petrolul Ploieşti – FC Botoşani 0-2

News.ro acum 12 ore
Echipa FC Botoşani a învins vineri, în deplasare, scor 2-0, formaţia ploieşteană Petrolul, în primul meci al play-out-ului din Superligă. Oaspeţii au deschis scorul foarte repede la Botoşani, în minutul 3, prin Mitrov, care a profitat de o pasă greş

Ce l-a nedumerit pe MM Stoica în Craiova - U Cluj: „Să nu se supere nimeni, dar...”

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Mihai Stoica, 59 de ani, președintele Consiliului de Administrație de la , a comentat , câștigat de olteni cu 3-0.

Mark Carney a depus jurământul pentru a prelua funcția de prim-ministru al Canadei. Ce spune despre colaborarea cu Donald Trump

HotNews acum 7 ore
Mark Carney, fost guvernator al Băncii Centrale a Canadei, a depus vineri jurământul ca prim-ministru al Canadei, succedându-l pe Justin Trudeau, care a condus țara timp de mai bine de nouă ani. În primul său discurs oficial, Carney a subliniat că a

Zelenski vede „o șansă reală” de a pune capăt conflictului cu Rusia: „Suntem aproape de primul pas în încheierea oricărui război”

HotNews acum 8 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri, 14 martie, că vede o oportunitate concretă de a pune capăt războiului cu Rusia, după ce Ucraina a acceptat propunerea SUA pentru un armistițiu de 30 de zile. Moscova a transmis însă că va

Vremea

București
acum

11°
sâm.

11°/25°
dum.

13°/19°
lun.

4°/12°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

13°
sâm.

12°/25°
dum.

5°/12°
lun.

2°/8°
mar.

-1°/4°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/22°
dum.

9°/16°
lun.

5°/10°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

8°/21°
dum.

4°/10°
lun.

-0°/7°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

10°
sâm.

10°/18°
dum.

6°/13°
lun.

1°/9°
mar.

-1°/6°