Nu mai cred in toate coincidentele. Sau, mai bine zis: nu mai cred in orice coincidenta. Ideea de a trece, mereu, sub semnul intamplarilor oarecare, al celor comise de un betiv sau de un „lenes” din ograda Puterii sau de nu mai stiu cine, ma duce cu gandul la „ nebunii” lui Ceausescu, la cei internati in psihiatriile regimului comunist, cand oricine manifesta impotriva dictaturii si dictatorilor era etichetat a fi „nebun” sau „prost” sau „huligan”.

Asadar, acum, recent vandalizatul sediu al PNL din Timisoara, intr-o cladire istorica din Piata Unirii, arata ca un birou paraginit, cu peretele jupuit de vopsea, cu literele lipsa, ca un palat al tristetii. Presedintele Robu, candidat la Primaria Timisoara, va avea de muncit enorm, in cazul fericit in care ar fi si primar, si presedinte PNL. Atacurile la PNL, cu mai multe fatete perverse, cu intrigi, dar si cu ulei pe pereti arata teama. Si atat. Piata Unirii este locul elegant, in care timisorenii si nu numai gasesc stropul de liniste sau de destindere, de care cu totii avem nevoie. Privelistea unei zone istorice ce intra in degradare induce neincredere, chiar „depresie civica”. Unde sa te mai duci? Unde sa mai iesi? De ce sa te mai bucuri? Chiar totul este degradabil?

Cititi intreg editorialul pe Ziua de Vest