Ca să-nţeleg ce-nseamnă negustorie în economia de piaţă, un amic mi-a prezentat cazul unui ţăran din plaiul său natal. Omul confecţiona şi vindea târnuri, adică mături din nuiele. Marfă greu vandabilă, de altfel, în ţara noastră – hazna cu locuitori care-s certaţi cu coşul de gunoi, unde au pătruns minunile tehnice detronând clasicele măturoaie. Ce face negustorul? Descinde-n piaţă şi-mparte marfa în două grămezi pe care pune două etichete cu preţul 5 lei, respectiv, 10 lei.
Muşteriii trec, văd diferenţele şi întreabă de ce? „Alea de o sută sunt lucrate manual, iar nuielele sunt învechite la temperatură constantă, timp de doi ani. Alelalte sunt cusute la maşină şi uscate normal. Durabilitatea e egală!” Lumea crede, scoate 5 lei şi pleacă cu mătură de curte. Când grămada se-mpuţinează, negustorul o alimentează cu marfa de… 10 şi vânzarea merge. C-aşa e omul făcut : când vede reducerea de 50 la sută, dă năvală şi se bucură de chilipir! Ce, nu vi s-a-ntâmplat?
Ca să-nţeleg ce-nseamnă negustorie în economia de piaţă, un amic mi-a prezentat cazul unui ţăran din plaiul său natal. Omul confecţiona şi vindea târnuri, adică mături din nuiele. Marfă greu vandabilă, de altfel, în ţara noastră – hazna cu locuitori care-s certaţi cu coşul de gunoi, unde au pătruns minunile tehnice detronând clasicele măturoaie. Ce face negustorul? Descinde-n piaţă şi-mparte marfa în două grămezi pe care pune două etichete cu preţul 5 lei, respectiv, 10 lei.
Muşteriii trec, văd diferenţele şi întreabă de ce? „Alea de o sută sunt lucrate manual, iar nuielele sunt învechite la temperatură constantă, timp de doi ani. Alelalte sunt cusute la maşină şi uscate normal. Durabilitatea e egală!” Lumea crede, scoate 5 lei şi pleacă cu mătură de curte. Când grămada se-mpuţinează, negustorul o alimentează cu marfa de… 10 şi vânzarea merge. C-aşa e omul făcut : c