Pentru lucrările anuale de reparaţii şi întreţinere la instalaţiile şi reţelele electrice, precum şi la posturile de transformare, Enel Distribuţie Dobrogea - Zona MTJT Constanta anunţă întreruperea furnizării energiei electrice în timpul lucrărilor.
Astfel, astăzi, între orele 8.00 şi 12.00, Enel va efectua lucrări în municipiul Constanţa, în zona Compozitorilor - Inel II, străzile Dezrobirii blocurile DR11, DR12, DR13, DR14, DE21, DE22, DE18, DE19, DE20, Constantin Bobescu, Rapsodiei, Tiberiu Brediceanu, Cella Delavrancea, Filaret Barbu, Sergiu Celibidache, Paul Constantinescu şi Alexandru Gherghel. Tot astăzi, fără curent vor rămâne şi constănţenii care locuiesc în zona Piaţa Chiliei, pe străzile Ion Vodă, Crişana şi Maramureş. De asemenea, între orele 9.00 şi 15.00, Enel Distribuţie Dobrogea va executa lucrări şi în municipiul Medgidia, pe străzile Silozului, Industriei, Alexandru Vlăhuţă, Alexandru cel Bun, Licurici, Lucian Grigorescu, Tepeş Vodă, Dimitrie Cantemir, Crinului, Dobrogeanu Gherea, Ana Ipătescu, Nufărului, Luminii, Ion Corvin, blocurile MS4, MS5. De altfel, consumatorii din Medgidia vor fi afectaţi de întreruperea furnizării curentului electric toată săptămâna, în intervalul orar 9.00-15.00. Mâine, abonaţii care locuiesc în zona Coiciu din municipiul Constanţa vor fi afectaţi de lucrările executate de Enel. Astfel, cei care locuiesc pe străzile Baba Novac, Răsuri, Străjerului, Merişor, Fulgerului, Albinelor, Belşugului şi Steagului nu vor avea electricitate între orele 8.00 şi 12.00. Tot mâine, între orele 8.30 şi 12.30, nu vor avea lumină nici zonele Tabăra Năvodari - Sind România, Baza Nautică Tabără din oraşul Năvodari. Miercuri, între orele 8.30 şi 17.30, de lucrările Enel vor fi afectaţi şi abonaţii din oraşul Ovidiu, de pe străzile Nicolae Iorga, Revoluţiei, Tineretului, Viorelelor, Castanilor, Cişmelei, Luminişului, Portului, Salcâmilor