Este greu de crezut că Ungaria mai poate scăpa de sub povara datoriilor fără a trece printr-un faliment asemănător celui al Greciei sau al Islandei.
Mirajul Uniunii Europene a determinat guvernul, companiile şi gos-podăriile din ţara vecină să ignore datoriile care se acumulau accelerat, în numele convergenţei cu standardele Ves-tului. Ceea ce s-a crezut a fi o scurtătură, s-a dovedit a fi o fundătură aproape fără speranţă.
După jaful şi minciunile guvernelor socialiste anterioare, recunoscute chiar de fostul premier Ferenc Gyurcsány, autorităţile prezente şi viitoare ale Ungariei, indiferent de culoarea lor politică, vor trebui să explice populaţiei de ce este nevoie de austeritate pe termen nedefinit.
Alternativa ar fi declararea falimentului, ieşirea din Uniunea Europeană şi instaurarea unui nou contract social, în centrul căruia să se afle libertatea economică.
Sub pretextul unei posibile depăşiri a ţintei pentru deficitul bugetar, autorităţile europene au sus-pendat acordarea fondurilor alocate anterior Ungariei. Motivul real pare să fie încălcarea "principiilor" europene în noua constituţie şi îngrădirea "independenţei" băncii centrale.
Cum s-ar explica altfel poziţia UE, în condiţiile în care nu sunt prevăzute sancţiuni pentru majoritatea ţărilor europene, care se află deja cu mult dincolo de ţintele de deficit bugetar? De ce nu s-au revoltat autorităţile europene şi când guvernul de la Budapesta a anunţat naţionalizarea fondurilor private de pensii? Sau încălcarea cu impunitate a dreptului de proprietate este în concordanţă cu principiile democraţiei europene?
O serie de concesii în ceea ce priveşte independenţa băncii centrale nu au fost suficiente pentru Banca Centrală Europeană, care a stabilit noi condiţii pentru începerea negocierilor cu FMI.
În cadrul mitingului organizat cu ocazia zilei naţionale, premierul