Judecătoria Ploieşti a amânat, luni, pentru a opta oară, procesul în care şeful ANAF Sorin Blejnar a dat-o în judecată pe fosta directoare a vămii Prahova Diana Severin cerându-i acesteia să retragă public afirmaţia conform căreia el este "regina" corupţiei din vămi.
Luni, la Judecătoria Ploieşti, a avut loc al optulea termen din procesul civil care are ca obiect "răspunderea delictuală", proces în care şeful ANAF Sorin Blejnar a dat-o în judecată pe fosta directoare a vămii Prahova Diana Severin cerându-i acesteia să retragă public afirmaţia conform căreia el este "regina" corupţiei din vămi, potrivit Mediafax.
Procesul a fost amânat din nou, pe motiv că a fost desfiinţat completul de judecată, a declarat purtătorul de cuvânt al Judecătoriei Ploieşti, Mădălina Fluturaş. Aceasta a explicat că judecătoarea care avea acest dosar a intrat în concediu de maternitate şi că dosarul va fi preluat de un alt complet de judecată.
De altfel, avocata lui Sorin Blejnar a recuzat-o de două ori pe judecătoarea respectivă, la termenul anterior al procesului, care a avut loc în luna ianuarie, apărătorul lui Sorin Blejnar, avocata Tatiana Manolache, acuzând-o pe judecătoare că "încalcă flagrant Codul de Procedură Civilă" şi spunând că ia în calcul posibilitatea de a sesiza Consiliul Superior al Magistraturii în legătură cu conduita magistratului.
Diana Severin a declarat, luni, că Sorin Blejnar a solicitat strămutarea procesului şi că următorul termen din acest proces a fost stabilit pentru luna mai.