În campionatul de fotbal al Spaniei, distanța dintre Real Madrid și FC Barcelona s-a redus, după această etapă, la opt puncte. Sursa: AP PHOTO
După ce sâmbătă, campioana FC Barcelona a învins la Sevilla cu 2-0, aseară, liderul Real Madrid a remizat acasă cu Malaga, scor 1-1.
Madrilenii au condus cu 1-0 prin golul lui Benzema din minutul 35, dar n-au fost în stare să-și mărească avansul, ratând numeroase ocazii.
În cel de-al doilea minut de prelungire, internaționalul spaniol Cazorla a transformat perfect o lovitură liberă de la 25 de metri, balonul cuibărindu-se în vinclul porții lui Casillas. Gazdele n-au mai putut reveni pe tabelă, finalul meciului venind peste un minut.
După această rundă, a 27-a, Real Madrid are 71 de puncte, iar Barcelona - 63. Mai sunt de disputat 11 etape.