Mesajul a fost trimis. Multumesc!

UDMR – patrioata română

Publicat in Jurnalul, luni 19 martie 2012 ·

În aceste vremuri de restrişte, cea mai înfocată patrioată din România este UDMR. Mai mult, este cea care se îngrijeşte nu doar de pădurile, cultura, să­nă­ta­tea şi undele radio româneşti, se în­gri­jeş­te de unitatea naţio­na­lă! Asta pentru că, în condiţiile în care PDL era dispus să-i dea orice, UDMR a cerut doar o bia­tă universitate de medicină, cu predare în limba maghiară. Ar fi putut ob­ţi­ne Munţii Carpaţi şi i-ar fi pri­mit cu bonus – Munţii Dobrogei, că-s mai vechi. Ar fi putut cere apa Mureşului şi-ar fi primit şi Du­nărea, cu deltă cu tot. Crivăţul de-l cerea, se căpătuia şi cu briza mării. Chiar şi o clonă a Mioriţei, acum de Paşti. Orice, râul, ramul…

Şi UNPR ar da maxim, că cine-o să-i mai ia pe ei la guvernare şi, în loc să se întoarcă în garnizoanele de unde au dezertat, mai bine îi face generali pe toţi udemeriştii, că ce mai e să fii azi gene­ral în România? Unul dintre cei foarte mulţi, cu pensiile tăiate, şi amestecat cu activiştii de partid… Iar, dacă UDMR s-ar răsti un pic mai tare, i-ar face chiar generali cu patru stele, cu cinci, cu câte stele ar vrea ei, liberi să poarte ce tricolor vor şi să cânte Deşteaptă-te, române! pe muteşte, dar, evident, pe muteşte în maghiară.

La fel şi grupul parlamentar al minorităţilor naţionale ar da orice, că nu dau de la ei. Ar fi dispuşi să se declare minoritari cu dublă cetăţenie, turco-maghiară, ar­mea­no-maghiară, lipoveano-maghiară etc. Varujan Pambuccian ar explica telespectatorilor ecuaţia guvernării cu mai mulţi acoperiţi, iar nevorbitorii de limbă română ar înţelege perfect şi-ar spune "Să trăiţi!". Li s-ar părea perfect normal ca limba oficială a dragii lor Românii să fie secuiasca.

Dar cel mai mult ar da Traian Băsescu. Ar da rezerva lui de whisky pe un an, pe Nuţi, că deja îl cam încurcă, ar da o lege ca toţi spionii români să fie agenţi dubli, iar dacă sunt deja, să fie trip

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ANM a emis cod roșu de CANICULĂ pentru trei județe, unde temperaturile maxime pot ajunge și până la 41 de grade Celsius

Gandul acum 14 minute
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, un cod roșu de caniculă valabil pentru județele Mehedinți, Dolj și Olt. În aceste zone, temperaturile maxime vor atinge 39-41 de grade Celsius, iar disconfortul termic va fi extrem. Aver

Tulcea FOTO-VIDEO. Accident naval în apropiere de Maliuc! Implicată o ambarcațiune cu mai multe persone. Elicopterul SMURD intervine!

Ziua Constanta acum o ora
În urmă cu puțin timp, azi, 05 iulie, prin apel la 112 a fost solicitat ajutorul pompierilor militari în cazul producerii unui accident naval în apropiere de localitatea Maliuc, județul Tulcea. Din primele informații, este vorba despre o ambarcațiun

Taxa pe vin loveşte viticultura românească. Producători: Riscăm falimente în lanţ şi scumpiri masive

Ziarul Financiar acum o ora
Asociaţia Producătorilor şi Exportatorilor de Vinuri din România (APEV) trage un semnal de alarmă: introducerea accizei pe vinul liniştit este o măsură care ar putea afecta grav întreaga industrie vitivinicolă românească, o industrie cu rădăcini adâ

Cel mai mare Legoland din lume s-a deschis la Shanghai

Mediafax acum o ora
Un personaj Lego uriaş, înalt de 26 de metri, i-a întâmpinat pe primii vizitatori ai Legoland Shanghai, cel mai mare parc de acest tip din lume. Este primul Legoland din China şi a fost dezvoltat de compania Merlin Entertainments, în parteneriat cu

Julian McMahon, actor cunoscut din Fantastic Four, a murit la vârsta de 56 de ani / A fost căsătorit cu Dannii Minogue și este fiul celui mai longeviv ministru din istoria Australiei

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Julian McMahon, actorul australian cunoscut pentru rolurile sale din serialele Charmed, Nip/Tuck şi FBI: Most Wanted, precum şi pentru interpretarea super-răufăcătorului Doctor Doom din Fantastic Fou

Ruşii spun că au doborât zeci de drone ucrainene, inclusiv două lângă Sankt Petersburg

News.ro acum 21 minute
Unităţile ruse de apărare aeriană au doborât zeci de drone ucrainene în zone dispersate ale ţării, inclusiv două în apropierea celui de-al doilea oraş ca mărime, Sankt Petersburg, au declarat sâmbătă oficialii ruşi, relatează Reuters. Aleksandr Droz

Se apropie termenul-limită pentru tarifele impuse de Donald Trump. Europa riscă taxe vamale de până la 50%

Capital acum 38 minute
Se apropie termenul-limită pentru tarifele impuse de Donald Trump Uniunii Europene. Dacă nu se ajunge la un acord până pe 9 iulie, Europa riscă taxe vamale de până la 50%.

Circulația pe Podul Giurgiu-Ruse, oprită total din cauza unui TIR

HotNews acum 2 ore
Circulaţia pe Podul Prieteniei Giurgiu – Ruse a fost oprită sâmbătă dimineaţa pe ambele sensuri de mers, după ce un TIR s-ar fi defectat pe partea bulgară, transmite Agerpres. „La data de 5 iulie, ora 06:10, pe Podul Prieteniei Giurgiu – Ruse, pe pa

FCSB vs CFR deschide noul sezon – Cine transmite la tv Supercupa României la fotbal

G4Media acum 5 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare FCSB (campioana en-titre) și CFR Cluj (câștigătoarea Cupei României) vor deschide noul sezon competițional, cele două duelându-se pentru trofeul Supercupei României la fotbal. Urmărește cele mai noi

Chelsea, în semifinale la Cupa Mondială a Cluburilor, după 2-1 cu Palmeiras / Va juca în semifinală cu Fluminense

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Echipa Chelsea s-a calificat în semifinale la Cupa Mondială a Cluburilor, după ce a trecut, scor 2-1, de formaţia Palmeiras, vineri seară, la Philadelphia, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi p

Vremea

București
acum

27°
sâm.

20°/34°
dum.

19°/36°
lun.

23°/39°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

21°
sâm.

18°/27°
dum.

18°/34°
lun.

20°/38°
mar.

19°/37°
Constanta
acum

29°
sâm.

20°/30°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

26°
sâm.

14°/31°
dum.

16°/33°
lun.

18°/36°
mar.

18°/35°
Timisoara
acum

25°
sâm.

16°/34°
dum.

16°/39°
lun.

21°/40°
mar.

19°/39°