Acum câţiva ani, la rubrica "matrimoniale" a unor ziare constănţene apăreau anunţuri de genul: "Caut soţ cu loc de muncă la Oil Terminal!". Salariile erau mari, iar beneficiile erau de necrezut. De exemplu, familia angajatului avea prioritate la angajare, potrivit Contractului Colectiv de Muncă. În ciuda oricăror concepte de productivitate economică şi de găsire a celui mai competent angajat, recrutarea se făcea în Oil Terminal mai întâi pe baza legăturilor familiale.
Aceste avantaje bizare sunt menţinute încă în compania deţinută, în majoritate, de Ministerul Economiei. Li se mai adaugă prevederi care spun că, deşi se lucrează cu produse petroliere, salariaţii au voie să vină la muncă sub influenţa băuturilor alcoolice. De asemenea, dacă este dat afară, salariatul are dreptul la 1,5 salarii compensatorii pentru fiecare an lucrat în companie. Cum salariul mediu depăşeşte 3.000 de lei, vorbim de sume considerabile care, practic, blochează posibilitatea disponibilizărilor, după cum spune actualul director general Silviu Wagner. Pe lângă aceste beneficii se adaugă şi alte "mărunţişuri": tratamente stomatologice suportate de companie, concedii plătite, prime de concediu, de ziua petrolistului, de Paşti, de porc, mese la preţuri reduse etc. Toate acestea au fost acordate, gradual, de directorii care s-au perindat pe la conducerea companiei după 1990.
Urmările dezastruoase ale crizei
De la începutul crizei economice, Oil Terminal se clatină. Cererea pentru depozitarea produselor petroliere în depozitele companiei şi prelucrarea ei a scăzut dramatic. Dacă anii trecuţi compania se implica în construirea conductei petroliere paneuropene Constanţa-Trieste, de la începutul anului pierderile se ridică la câteva milioane de euro. Două milioane, mai exact. Cum s-a ajuns aici? Cu siguranţă, prevederile din CCM, prezentate mai sus, nu au ajutat deloc. @N_
