Mulţi dintre fotbaliştii care au adus România pe locul trei în lume sunt acum tehnicieni, dar cei mai mulţi se zbat în mediocritate, fiind departe de gloria la care ajunseseră atunci când evoluau.

Demisia lui Marius Lăcătuş de la FCM Târgu-Mureş aduce din nou în discuţie o temă controversată. Sunt sau nu antrenori buni cei care au făcut istorie ca fotbalişti în Generaţia de Aur? Privind la rezultatele lor, e clar că au realizat puţin, prea puţin. Sau poate că aceasta este impresia lăsată după ce au dat atât de mult ca jucători.

Ambiţiosul Petrescu şi disciplinatul Munteanu

Vârfurile tricolorilor din anii 1990 sunt Dan Petrescu şi Dorinel Munteanu. Au izbutit prin ambiţie şi disciplină. Petrescu trăieşte pentru fotbal 24 de ore din 24 şi e obsedat de ceea ce face. Nu acceptă ca jucătorii să fie superficiali nici măcar la un aut şi a imprimat echipelor lui o organizare draconică. A cucerit titlul cu Unirea Urziceni, a câştigat 8 puncte în Liga Campionilor, performanţă neegalată, iar acum joacă în play-off-ul pentru primele locuri din Rusia cu Kuban Krasnodar.

Şi Dorinel Munteanu e cunoscut ca un antrenor tipicar. Nu ţine cont de nume, preferă să joace doar cu fotbaliştii care dau totul la antrenamente în săptămâna dinaintea meciului. A luat titlul cu Oţelul, într-un an în care echipa lui pleca cu şansa a şaptea la câştigarea campionatului.

HAGI şi sabău Nu pot depăşi un anumit prag

După Petrescu şi Dorinel vine un val care are potenţial, dar care nu confirmă decât până la un anumit punct. E cazul lui Ioan Sabău, socotit un tehnician bun, dar care până la urmă n-a făcut nimic remarcabil. Cea mai mare performanţă a lui a fost la Timişoara, unde a avut o lungă perioadă în care nu a cunoscut înfrângerea şi a eliminat pe Şahtior Doneţk din preliminariile Ligii Campionilor.

Şi Gică Hagi are calităţi indiscut