Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nicolas Sarkozy îşi suspendă campania şi anunţă gradul maxim de alertă teroristă la Toulouse

Publicat in Adevarul, luni 19 martie 2012 ·

Preşedintele francez, Nicolas Sarkozy, a confirmat, luni seara, că o singură persoană este la originea atacurilor asupra unei şcoli evreieşti şi unor militari din două oraşe din sud-vestul Franţei şi a anunţat instaurarea nivelului maxim de alertă teroristă în această regiune.

"Motivaţia antisemită pare evidentă", a declarat preşedintele francez, precizând că îi va primi pe reprezentanţii comunităţii evreieşti marţi.

El a precizat că îşi suspendă campania electorală "cel puţin până miercuri", în urma atacului armat comis luni la o şcoală evreiască din Toulouse, informează Mediafax.

"Îmi suspend participarea la campania electorală cel puţin până miercuri", data funeraliilor militare ale soldaţilor ucişi la Toulouse şi Montauban de acelaşi bărbat care a omorât luni patru persoane, între care trei copii, la o şcoală evreiască din Toulouse, a adăugat şeful statului, într-o alocuţiune la Palatul Elysee.

Aceeaşi armă şi acelaşi scuter furat au fost folosite la 11 martie pentru uciderea unui militar la Toulouse, apoi, patru zile mai târziu, pentru uciderea altor doi militari la Montauban şi luni în atacul de la un colegiu evreiesc din Toulouse, soldat cu patru morţi, au declarat anterior surse apropiate anchetei.

”Cât despre soldaţii noştri, ştim că doi dintre ei erau musulmani şi un al treilea antilez, dar nu cunoaştem motivaţiile atacului, deşi ne putem imagina că rasismul şi nebunia ucigaşă pot fi legate”, a adăugat liderul de la Elysee, referindu-se la uciderea soldaţilor francezi.

Asemănarea între aceste crime a determinat Parchetul din Paris să centralizeze, în baza competenţelor sale antiteroriste, cele trei anchete, care sunt "efectuate pentru fapte calificate drept asasinat şi tentative de asasinat în legătură cu o acţiune teroristă".

Citește și:

UPDATE Focuri de armă în faţa une şcoli evreieşti din Toulouse: patru mo

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Locuitorii din București au primit mesaj RO-Alert despre codul roșu de caniculă (FOTO)

Ziua Constanta acum 4 ore
Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. „Avertizare meteo/Cod roșu de c

George Simion anunță moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan în ziua în care Cabinetul își asumă pachetul de măsuri fiscale

HotNews acum 39 minute
George Simion a anunțat, luni, că AUR va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan. Tot astăzi, Cabinetul își asumă răspunderea pentru primul pachet de măsuri fiscale, care, printre altele, crește TVA. Într-o postare pe

Blocaj „fără precedent” în justiție. CSM cere lui Nicușor Dan să deblocheze numirile și pensionările unor judecători

Mediafax acum 59 minute
„Având în vedere situaţia fără precedent generată ca urmare a nesemnării decretelor de pensionare ale judecătorilor şi a decretelor de numire în funcţia de judecător, respectiv 50 de decrete”, precizează CSM într-un comunicat, instituția constată un

Opoziția depune moțiune de cenzură după angajarea răspunderii de către guvern: „Au dat foc țării și acum ne cer bani să stingă incendiul”

Mediafax acum o ora
Acest lucru se va întâmpla după ședința plenului reunit al Parlamentului, în care premierul își va angaja răspunderea pe pachetul de măsuri fiscale pentru reducerea deficitului, scrie Gândul. Surse politice precizează pentru Gândul că a început strâ

O nouă ediție TEZAUR începe astăzi, cu dobânzi de până la 7,90%

HotNews acum 2 ore
Ministerul Finanțelor lansează astăzi, 7 iulie, cea de-a șaptea ediție a Programului TEZAUR din acest an, care oferă persoanelor fizice o nouă ocazie de a economisi la dobânzi foarte bune. Astfel, în perioada 7 iulie – 1 august 2025, românii pot inv

Octavian Berceanu, fost șef al Gărzii Naționale de Mediu, este candidatul REPER la Primăria Capitalei

Gandul acum 44 minute
Octavian Berceanu, fostul comisar-şef al Gărzii Naţionale de Mediu, a fost desemnat să candideze la Primăria Generală a Capitalei din partea partidului REPER Bucureşti. Berceanu afirmă că alege să-şi dăruiască timpul şi cunoştinţele pentru „un oraş

Judecătoare din Timișoara, găsită decedată după ce a căzut de la etajul 7 al unui imobil

Ziua Constanta acum 2 ore
Femeia care a murit după ce a căzut de la etajul 7 al unui bloc din Timișoara a murit. Femeia care a murit după ce a căzut de la etajul 7 al unui bloc din Timișoara a murit. Conform celor mai noi informații, victima e o judecătoare din Timișoara, ca

Fostul candidat la prezidențiale, Călin Georgescu, rămâne sub control judiciar pentru propagandă legionară

Ziua Constanta acum 22 minute
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar, după ce judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Sectorului 1 a decis, luni, menținerea măsurii în cazul fostului candidat la prezidențiale, informează Agerpres. „Constată legalitatea

„Profesorul de genii” Kristof Lajos, condamnat la 13 ani și 3 luni pentru viol și agresiune sexuală

Mediafax acum 3 ore
Kristof Lajos a fost condamnat la 13 ani și 3 luni de închisoare pentru viol și agresiune sexuală împotriva unor minori. Potrivit deciziei pe fond, instanța a admis parțial acțiunea civilă formulată de părțile vătămate și a dispus plata a 100.000 de

Ministrul Finanțelor: Măsurile fiscale, dacă le-am fi amânat, ar fi avut un impact dublu, devastator, în toamnă

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Adoptarea pachetului de măsuri fiscale ne menţine libertatea de decizie economică şi libertatea de finanţare de pe pieţe, iar o amânare a acesteia ar fi avut un impact devastator în toamnă, a declara

Vremea

București
acum

38°
lun.

22°/39°
mar.

23°/39°
mie.

19°/34°
joi

15°/29°
Iasi
acum

36°
lun.

20°/37°
mar.

20°/38°
mie.

19°/31°
joi

16°/25°
Constanta
acum

33°
lun.

21°/33°
mar.

22°/27°
mie.

22°/28°
joi

17°/28°
Cluj-Napoca
acum

34°
lun.

19°/34°
mar.

18°/35°
mie.

14°/20°
joi

13°/19°
Timisoara
acum

32°
lun.

20°/35°
mar.

18°/38°
mie.

12°/21°
joi

14°/22°