● Corespondenţă de la Paris
Astăzi se termină, la Paris, cea de-a 32-a ediţie a Salon du Livre. O ediţie de criză, dacă ar fi să-i credem pe organizatori. Însă cum organizatorii de târguri nu sunt niciodată mulţumiţi, o să ne mulţumim cu impresiile noastre.
De câţiva ani, târgul se tot contractă. Din raţiuni economice, în urmă cu doi ani s-a restrâns la patru zile în loc de şase. Cifrele de afaceri au scăzut semnificativ. Apoi, încet-încet, editurile mici au început să dispară, au devenit în cel mai bun caz colecţii ale marilor publisheri, iar pavilionul expoziţional a devenit prea mare. Însă acestea sunt probleme cu care toată piaţa de carte din Europa, nu numai cea franceză (puternic susţinută totuşi de Guvern în ciuda lamentaţiilor generale), se confruntă.
Prima impresie
La intrarea în târg, nu neapărat standurile, evenimentele sau permanenta bâzâială sonoră îţi atrăgeau atenţia, ci mirosul. Urmaşii celor care la un moment dat scăpau de păduchi cu ajutorul pieptenilor de aur au reuşit să organizeze Salon du Livre la scurtă vreme de la Târgul de Agricultură. Între Cultură şi Agricultură este probabil numai o diferenţă de sufix, astfel încât publicul nu părea deranjat de mirosul "tres fin" de grajd provenit de pe urma unei vaci care urma să ne surâdă curând de pe coperta vreunei brânze topite.
Seara de joi, cea a deschiderii, a fost destinată privilegiaţilor cu invitaţii. Editurile s-au scobit (nu foarte adânc) în buzunare şi au făcut contracte de catering pentru a-şi mulţumi invitaţii VIP. La standul Poloniei, câţiva cititori înfometaţi se adunaseră în faţa unei sticle transparente şi a păhăruţelor mici, a unei pâini scobite şi a unor cârnăciori tăiaţi cu centimetrul. La unguri şi slovaci era pace şi armonie, aşa că i-a revenit României şansa de a face un pas în faţă. Şi să nu vă gândiţi la cine ştie ce dezmăţuri culinare
