Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Templeton urmează noua strategie trasată de acţionari şi răscumpără acţiuni de 150 mil. euro la Fondul Proprietatea

Publicat in Ziarul Financiar, luni 19 martie 2012 ·

Grupul american Franklin Tem­pleton, adminis­tra­torul Fondului Pro­prie­tatea (FP), le propune acţionarilor să aprobe un nou program de răscumpărare a 8% din titlurile fondului, pachet evaluat pe bursă la 646,2 mil. lei (147,6 mil. euro) la cotaţia actuală. Răscumpărările vor fi realizate în funcţie de lichidităţile disponibile ale fondului, potrivit reprezentanţilor Templeton.

Templeton încearcă astfel să-i mulţumească pe prin­ci­palii acţionari ai Fondului Proprietatea, care i-au solicitat să ia măsuri cura­joase pentru reducerea decalajului dintre preţul acţiunilor pe bursă şi valoarea activelor. Strate­giile propuse de acţionari ar putea conduce chiar la dispariţia fondului în câţiva ani.

Fondul de hedging american Elliott, care este cel mai mare acţionar al FP, cu 13,91% din acţiuni, a propus la mijlocul lunii februarie ca Franklin Templeton să primească un bonus pentru sumele distribuite acţionarilor sub formă de dividende speciale sau prin răscumpărări de acţiuni. Elliott şi-a argumentat propunerea explicând că vânzarea activelor fondului şi distribuirea banilor către acţionari este una dintre cele mai eficiente metode de reducere a discountului şi că nu este de acord cu reinvestirea de către administrator a sumelor obţinute din vânzări de active. Pe termen lung această strategie duce la lichidarea fondului.

Propunerea Elliott va fi dezbătută de către acţionari în AGA din 4 aprilie. Dacă va fi aprobată, atunci Franklin Templeton ar putea încasa 1,5% din sumele suplimentare distribuite către acţionari în 2012 şi 2013 şi 1% din sumele distribuite în 2014. Aceste sume nu includ şi dividendele normale, pe care FP le distribuie, conform strategiei asumate, la finalul fiecărui an din dividendele pe care le încasează la rândul său de la companiile din portofoliu şi din dobânzi.

Astfel, dacă FP ar răscumpăra pachetul de 8% la preţul actual de

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de caniculă şi disconfort termic accentuat, în Capitală

Ziarul Financiar acum 54 minute
Vremea va fi călduroasă şi disconfortul termic va creşte în Capitală, la începutul săptămânii viitoare, informează Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), în prognoza specială pentru municipiul Bucureşti. Începând de duminică, ora 12:00, până

O tânără de 20 de ani a decedat, iar alți trei tineri au fost răniți, într-un accident rutier produs în Târgu-Neamţ

Ziua Constanta acum o ora
O tânără de 20 de ani a decedat, iar alţi trei tineri au fost răniţi într-un accident rutier care s-a produs, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în oraşul Târgu-Neamţ, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ, potrivit Agerpres. La

MApN organizează o ceremonie militară şi religioasă de Ziua Aviaţiei Române

Ziarul Financiar acum o ora
Cu ocazia Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene, sărbătorită duminică, 20 iulie, la Monumentul „Eroilor Aerului” din Piaţa Aviatorilor se va desfăşura o ceremonie militară şi religioasă, informează MApN. Evenimentul va începe la ora 10:00, pot

Oleksandr Usyk, KO devastator în lupta anului. Ucraineanul e campion mondial absolut la categoria grea

Adevarul acum o ora
La 38 de ani, Oleksandr Usyk a mai scris o pagină în istoria boxului profesionist. Pe stadionul Wembley, în fața a 90.000 de spectatori, ucraineanul l-a învins prin KO în repriza a 5-a pe reprezentantul gazdelor, Daniel Dubois, și a redevenit campio

Două cutremure în largul coastei Kamceatkăi, în Extremul Orient rus, declanșează avertizare de tsunami

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Două cutremure cu magnitudinea de 6,7 şi 7,4 s-au produs duminică în largul coastei Kamceatkăi, în Extremul Orient rus, declanşând o avertizare de tsunami, potrivit USGS (USGS), informează AFP, trans

Bolojan, mesaj cu ocazia Zilei Aviației Române: Suntem membri NATO, acest lucru este o garanție

Mediafax acum 31 minute
„Aviația este o forță esențială în securitatea și capacitatea de reacție a țării, care susține apărarea națională și prezența noastră credibilă în cadrul Alianței Nord-Atlantice. Avem oameni care își fac treaba zi de zi în uniformă sau în civil, în

CEO-ul Astronomer demisionează după incidentul viral de la concertul Coldplay

Ziarul Financiar acum 54 minute
Directorul general al companiei de tehnologie Astronomer din New York, Andy Byron, a demisionat după ce a fost văzut îmbrăţişând o angajată la un concert Coldplay, potrivit unei declaraţii transmise CNN. Consiliul de administraţie al Astronomer a ac

Obiceiuri şi tradiţii de Sfântul Ilie. Ce nu ai voie să faci azi, 20 iulie, sub nicio formă

Cancan acum o ora
Sfântul Ilie este sărbătorit, în fiecare an, pe data de 20 iulie în fiecare an. El este celebrat ca fiind un mare făcător de minuni și aducător de ploi în vreme secetoasă. Sfântul și marele proroc Ilie, a primit de la Dumnezeu darul de a deschide și

Echipa națională de polo a României, victorie cu Canada și va juca pentru clasarea finală pentru locul 9 la Campionatul Mondial

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Naţionala de polo a învins, duminică, reprezentativa Canadei, scor 18-12, în primul meci pentru locurile 9-12, la Campionatul Mondial din Singapore. Tricolorii vor juca astfel pentru clasarea finală

WhatsApp pregătește o nouă funcție de inteligență artificială

HotNews acum 3 ore
Cea mai populară aplicaţie de comunicare din lume testează o funcţie care va rezuma mesajele necitite din mai multe conversaţii într-o singură operaţiune, scrie News.ro. După ce, în urmă cu o lună, a introdus funcţia Message Summaries, care rezumă m

Vremea

București
acum

29°
dum.

18°/34°
lun.

23°/38°
mar.

25°/41°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

25°
dum.

17°/36°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

22°/29°
mar.

24°/31°
mie.

23°/26°
Cluj-Napoca
acum

23°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

20°/31°
mie.

18°/30°
Timisoara
acum

27°
dum.

19°/35°
lun.

20°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°