Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fotbalul ne va aduce 30 de milioane de euro: peste 40.000 de turişti sunt aşteptaţi la evenimentul anului de la Bucureşti

Publicat in Adevarul, luni 19 martie 2012 ·

La Primăria Capitalei a avut loc la sfârşitul săptămânii trecute o primă întâlnire a celor responsabili cu organizarea Finalei UEFA Europa League, care va avea loc la Bucureşti în data de 9 mai. La eveniment se estimează că vor participa aproximativ 40.000 de turişti străini.

Mircea Sandu, preşedintele Federaţiei Române de Fotbal (FRF), a estimat că la eveniment vor veni între 30.000 şi 40.000 de turişti străini, iar încasările care vor fi generate de aceştia vor fi de aproximativ 30 de milioane de euro. “În mare parte vor fi încasări pe partea de cazare şi alimentaţie publică”, a spus Sandu. Acesta a mai apreciat că finala Europa League este unul dintre cele mai importante evenimente care au avut loc la noi în ţară în ultimii 22 de ani. Totodată, preşedintele FRF a anunţat că România ar putea candida pentru organizarea unui campionat european de fotbal în anul 2028.

Trofeul UEFA, prezentat în mai multe locuri din Bucureşti

În ceea ce priveşte evenimentele care vor avea loc cu ocazia finalei Europa League de anul acesta, preşedintele FRF a anunţat că acestea vor debuta cu aducerea trofeului UEFA la Bucureşti, pe data de 11 aprilie. Trofeul va fi înmânat de preşedintele UEFA, Michel Platini, primarului Capitalei, Sorin Oprescu, în cadrul unui eveniment care va avea loc la Palatul Regal (Muzeul Naţional de Istorie a României) şi la care vor lua parte personalităţi din lumea sportivă şi culturală. Trofeul va fi prezentat şi publicului larg în Piaţa George Enescu, unde sunt aşteptate peste 5.000 de persoane. Tot pe 11 aprilie va fi inaugurat şi un teren de “mini pitch” într-un parc din sectorul 2, în prezenţa preşedintelui UEFA.

În perioada 11 aprilie – 8 mai, va avea loc un turneu de prezentare a trofeului în mai multe locuri din Capitală, printre care se numără Piaţa George Enescu, Pasajul Universităţii, Centrul Istoric şi Arena Naţiona

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Urmărire în trafic, după ce un şofer beat a refuzat să oprească / În timpul urmăririi, din maşină a fost aruncată o trusă medicală în care se afla o armă

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Poliţiştii maramureşeni au deschis o anchetă şi fac verificări după ce o armă a fost aruncată dintr-o maşină al cărui şofer nu a oprit la semnalul agenţilor şi care era urmărită de autospeciala Poliţ

Ministrul Economiei: Trebuie să adunăm 35 de miliarde până la finalul acestui an. Nu este o opţiune, este o obligaţie

HotNews acum 2 ore
Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică seară, despre pachetul de măsuri de reducere a deficitului, că statul trebuie să adune 35 de miliarde de lei până la finalul acestui an. Miruţă a dat asigurări că „va fi o chestiune temporară, pâ

Ministrul Economiei, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4%: Nu este subiectul închis / Anunță o întâlnire de guvern, mâine

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4% că nu este subiectul închis şi se poartă discuţii şi astăzi. El a mai spus

Construcția unui SPITAL a stagnat 16 luni deoarece nu a primit aviz de mediu. Ministrul Sănătății: „Pe acel teren erau trei nuci. Vorbim de nepăsare”

Gandul acum o ora
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, declarat duminică la Digi24 că există „blocaje birocratice” în ceea ce priveşte construcţia de spitale. Acesta vorbit despre un spital pentru care lucrările au stagnat 16 luni, din cauză că nu a fost eliberat

Marius Tucă Show începe luni, 7 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Cancan acum 2 ore
Invitatul zilei este H.D. Hartmann, analist și profiler. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

De neoprit! Sorana Cîrstea și Anna Kalinskaya s-au calificat în „sferturi” la Wimbledon, după ce au trecut de favoritele numărul 5

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Sorana Cîrstea (România, 35 de ani) și Anna Kalinskaya (Rusia, 26 de ani) continuă să impresioneze în competiția de dublu de la Wimbledon și au reușit duminică, 6 iulie, să se califice în sferturile de finală, după o victorie cu 4-6, 7-6 (3), 6-1 în

Bilanţul dezastrului din Texas a crescut la 59 de morţi. Sunt căutate în continuare 11 fete din tabăra luată de viitură / Papa Leon transmite condoleanţe

News.ro acum 6 ore
Cel puţin 59 de persoane, inclusiv 21 de copii, au murit în inundaţiile din Texas, potrivit unui nou bilanţ al autorităţilor locale, relatează CNN. În timp ce apele se retrag din zonele indundate din centrul Texasului, echipele de salvare continuă s

Mii de ordine de recrutare vor fi trimise evreilor ultraortodocşi, anunță armata israeliană

HotNews acum o ora
Armata israeliană a anunţat duminică că mii de ordine de recrutare vor fi trimise evreilor ultraortodocşi, care până acum erau scutiţi de serviciul militar obligatoriu, o problemă care ameninţă viitorul coaliţiei de guvernare a premierului Benjamin

Scandal la Spitalul „Marie Curie” între membrii unei familii şi agentul de pază / Acesta ar fi folosit împotriva bărbatului un spray lacrimogen

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un scandal a izbucnit în incinta Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Marie Curie” din Bucureşti între membrii unei familii şi agentul de pază, informează, duminic

Veste bună pentru pacienți. Ministrul Sănătății a făcut anunțul despre TVA-ul la medicamente

Ziua Constanta acum 9 ore
Medicamentele vor rămâne la valoarea minimală a TVA-ului, potrivit declatației făcute duminică, 06 iulie, de ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete. 'Putem să împărțim medicamentele în două mari categorii: medicamentele care se eliberează pe rețetă

Vremea

București
acum

28°
lun.

24°/39°
mar.

21°/38°
mie.

18°/35°
joi

16°/28°
Iasi
acum

24°
lun.

21°/40°
mar.

22°/37°
mie.

18°/34°
joi

15°/25°
Constanta
acum

22°
lun.

21°/29°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
joi

18°/28°
Cluj-Napoca
acum

21°
lun.

19°/34°
mar.

17°/35°
mie.

13°/21°
joi

13°/17°
Timisoara
acum

24°
lun.

19°/38°
mar.

18°/39°
mie.

13°/20°
joi

12°/21°