Nu am aşteptat să am nevoie de sistemul medical, pentru a deveni atent la ceea ce se petrece acolo. Este un sistem prea important pentru noi toţi pentru a nu ne solicita preocuparea.

Săptămâna trecută am schiţat o analiză a sistemului medical, pe latura de stat şi cea privată, plecând de la un studiu de caz. Desigur, nu am aşteptat să am nevoie de acesta, pentru a deveni atent la ceea ce se petrece în Sănătate. E un sistem prea important pentru noi toţi pentru a nu ne solicita preocuparea. Chiar şi cei indiferenţi s-au „trezit" după tentativa de „privatizare" a SMURD şi demisia doctorului Arafat, două evenimente asupra cărora, din fericire, s-a revenit sub presiunea unor proteste publice fără egal din anii nouăzeci încoace. Recunosc însă că experienţa personală a avut un anume efect - am devenit şi mai atent la sistem, am început să mă documentez şi din alte surse - statistici, rapoarte, analize ale specialiştilor etc. - decât ştirile şi reportajele spectaculoase din presă, care au totuşi marele merit de a atrage şi a menţine atenţia noastră trează. Iată, chiar din prima pagină din ediţia de sâmbătă a celui mai important cotidian local, aflu că, în Clinica de Arşi din Iaşi, mortalitatea în cazurile grave este de cinci ori mai mare decât media mondială, dr. Teodor Stamate, şeful clinicii, declarând că „arsul cu peste 30% din suprafaţa corpului afectată este sortit pieirii". Vorbim despre o epocă în care „arşii" cu o suprafaţă afectată dublă sunt salvaţi mai pretutindeni în lumea civilizată! Cauzele? Dotările de pe vremea bunicii şi lipsa banilor pentru medicaţia necesară.

De altfel, sistemul este subfinanţat cronic - în ultimii peste douăzeci de ani, doar de două ori bugetul a depăşit jumătatea minimei europene, care este de 6%! Această subfinanţare, dar şi alte racile ale sistemului - „depopularea" cu circa 20% la nivelul medicilor, alta şi mai mare