Statele Unite ale Americii, Marea Britanie şi Japonia sunt cele mai mari economii care au apelat la tipărirea şi injectarea de bani în pieţe pentru a combate efectele crizei. Metoda este însă amplu contestată de alte ţări, iar economiştii avertizează că această soluţie-minune ar putea avea efecte adverse serioase, care pot da naştere unor dezechilibre grave.
Astăzi, ministrul de Finanţe al Marii Britanii va prezenta un nou proiect bugetar, bazat pe măsuri de austeritate dure, prin care speră să-şi revitalizeze economia.
În acelaşi timp, analiştii stau cu ochii pe banca centrală a statului, care ar putea anunţa în orice moment că va suplimenta sau prelungi programul de tipărit bani pentru a relaxa presiunea din pieţe. Analiştii se întreabă însă cât de eficiente sunt aceste injecţii de lichidităţi şi cât de ample trebuie să fie acestea pentru a avea efectele scontate.
În total, SUA şi Marea Britanie au injectat în economiile naţionale peste 2.500 de miliarde de dolari în ultimii doi ani pentru a combate efectele recesiunii.
Banii au fost tipăriţi de trezorerii şi folosiţi apoi de băncile centrale pentru a cumpăra bonuri de trezorerie sau active, pentru a finanţa investiţii sau pentru a ajuta sistemele bancare naţionale.
Sumele vizate sunt enorme. La finalul celei de-a treia runde de tipărire şi injectare de bani, banca centrală a Marii Britanii va ajunge să deţină active financiare în valoare de 325 de miliarde de lire sterline (aproximativ 391 de miliarde de euro), în cea mai mare parte sub formă de obligaţiuni guvernamentale. Practic, banca centrală va deţine o treime din totalul obligaţiunilor guvernamentale britanice existente pe piaţă.
Poziţia oficială a băncii centrale a Marii Britanii este este că tipărirea de bani este o măsură naturală de extindere a politicii monetare, necesară atunci când dobânda-cheie este de numai
