Copii care se joacă cu un câine. Ar fi putut să se întâmple oriunde. Însă scena aceasta se petrece în 1957, undeva în Kazahstan. Familia era a unui medic militar sovietic căruia i se făcuse milă, o clipă, de bietul câine vagabond adunat cu câteva luni în urmă de pe străzile Moscovei. Cu toate că nu ştia, animalul mai avea puţin de trăit. "Am vrut să fac ceva frumos pentru el", a explicat mai târziu gazda sa de o seară.
Era ultima dată când Laika s-a mai bucurat să fie în preajma oamenilor. După ce s-a jucat cu copiii, a fost adusă înapoi la baza militară din apropiere. Blana i-a fost dezinfectată cu alcool şi electrozi i-au fost ataşaţi de corp. A fost apoi prinsă într-un ham cu lanţuri şi introdusă într-un fel de cutie care, după trei zile, a fost montată pe o rachetă. A fost apoi lansată în spaţiu.
La scurtă vreme după decolarea rachetei s-a defectat sistemul de climatizare al capsulei, ceea ce a ridicat foarte mult temperatura interioară. După câteva revoluţii în jurul Pământului nu s-a mai primit niciun semn de viaţă. Laika s-a stins în chinuri, în containerul care apoi s-a dez-integrat după câteva luni, când a reintrat în atmosferă.
Acesta a fost un act de răutate gratuită, nicidecum un experiment ştiinţific. Singurul său scop a fost ca un şef de partid să apară la ştiri. Pe vremea aceea, Nichita Hruşciov, secretarul-general al partidului comunist sovietic, îl presa pe Korolev să testeze o rachetă intercontinentală capabilă să poarte o armă nucleară până pe teritoriul american. Sovieticii confiscaseră materiale şi documente ale programului nazist de rachete şi urmăreau să obţină o armă cu care să terorizeze Statele Unite.
Korolev era un inginer talentat, dar fără multe scrupule. Fost deţinut politic, era brutalizat de experienţa Gulagului. La masă ştergea farfuria cu o bucată de pâine când termina de mâncat, după care îşi lingea degetele
