După ani de umilinţă încep şi eu să mă simt mândru că sunt român. Nu mai suntem priviţi drept găinarii Europei, mexicanii Bătrânului continent. Am început şi noi să facem politică la nivel mare, nu în genunchi. Jucăm, în sfârşit, în Champions League, în Liga Mare, nu la pitici! Principalul merit al redeşteptării diplomaţiei româneşti îi aparţine – şi trebuie să recunoaştem asta – lui Cristian Diaconescu. Ministrul de externe este într-adevăr un profesionist şi şi-a luat în serios treaba. Doamne, câtă diferenţă e faţă de Teodor Baconschi. Ca de la cer la pământ, ca de la zenit la nadir. Baconschi îmi este simpatic, doar e teolog şi un fin om de cultură, dar ca şef al Externelor n-a făcut mare brânză! Pe nedrept i s-a pus în spate că l-ar fi băgat în umbră Traian Băsescu. Dimpotrivă, cred că şeful statului a încercat să-l ajute, să suplinească lipsa de performanţă din MAE!
În decurs de câteva luni, Cristian Diaconescu a realizat minuni. România a făcut presiuni la Uniunea Europeană, iar Serbia a început măcar declarativ să recunoască minoritatea română din Valea Timocului. Am început să fim băgaţi în seamă la Bruxelles, nu mai suntem orfanul clasei care stă în ultima bancă nebăgat în seamă de nimeni! Preşedintele UNPR şi unul dintre greii partidului, Cristian Diaconescu, a declarat la emisiunea “După 20 de ani”, difuzată duminică la PRO TV, că ţara noastră nu a renunţat la ideea ca Tezaurul României, aflat la Moscova, să fie recuperat şi adus în vistieria Băncii Naţionale. Bravo! Orice om de bun-simţ, orice român adevărat ştie că ţara trebuie să-şi recupereze tezaurul, care a luat drumul Moscovei în 1917 şi care, dincolo de acte, documente, manuscrise, monede vechi, tablouri, cărţi rare, cuprinde o cantitate de 93,4 tone de aur (91 de tone de monede istorice de aur, care aparţineau persoanelor private, companiilor şi băncilor particulare din România şi 2,4 to
