Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Înţelegerea secretă care ar fi schimbat cursul istoriei: Un general englez negociase înarmarea guvernului de la Vichy

Publicat in Romania Libera, luni 19 martie 2012 ·

În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, un general britanic a încercat să negocieze înarmarea regimului de la Vichy, se arată într-un document recent descoperit, conform BBC News.

Relaţiile dintre Franţa şi Marea Britanie erau încordate încă din 1940, când premierul englez Winston Churchill, încercând să împiedice ca navele franceze să încapă pe mâna germanilor, a dat ordin Marinei Regale să scufunde mai multe nave franceze pe coasta Algeriei şi provocând moartea a 1.300 marinari francezi. Ca răspuns, guvernul de la Vichy a rupt relaţiile diplomatice cu englezii şi a bombardat Gibraltarul.

În decembrie 1941, Churchill şi-a manifestat public dispreţul faţă de aşa-zisul regim neutru de la Vichy, care colabora cu naziştii şi care, în cele din urmă, a deportat voluntar evreii în Germania. Pe de altă parte, nici generalul Charles de Gaulle (ulterior, după război, devenit preşedinte al ţării) nu era privit cu ochi mai buni de autorităţile de la Vichy, după ce a zburat în Marea Britanie şi a organizat o rezistenţă, după căderea Franţei.

Iar Maresalul Petain, conducătorul regimului de la Vichy, încă era privit ca un erou al Marelui Război- oamenii îl vedeau ca pe o pavăză în calea regimului nazist.

Totuşi, nici unul nu ştia de întâlnirea secretă de la Londra, din 1941, dintre un militar din guvernul de la Vichy şi un general britanic. Propunerea dscutată în '41 a fost aprobată un an mai târziu, în mai 1942, de generalul Alan Brooke, şeful Statului Major Imperial.

Conform înţelegerii, Marea Britanie trebuia să înarmeze trupele de la Vichy, care urmau să se alăture Aliaţilor care aterizau la Bordeaux şi La Rochelle. La vremea aceea, Anglia nu avea legături militare cu Vichy-ul, iar forţele ei se luptau cu trupele lui Petain în Madagascar.

Profesorul Eric Grove, de la Universitatea din Salford, care a descoperit documentele, spune că a f

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mike Johnson, reales la limită preşedinte al Camerei Reprezentanţilor a Congresului SUA

HotNews acum 6 ore
Camera Reprezentanţilor a Congresului SUA l-a reales vineri seară la conducerea sa pe Mike Johnson, în urma unei proceduri lungi ce a evidenţiat divizările persistente din rândul aleşilor republicani, transmit Reuters şi AFP. Iniţial se părea că Joh

Președinta Comisiei Europene și-a anulat întâlniri oficiale din cursul lunii ianuarie. Ursula von der Leyen suferă de pneumonie

Ziare.com acum 12 ore
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, suferă de pneumonie şi, prin urmare, a decis să-şi anuleze unele angajamente pe care le avea planificate pentru această lună, a declarat vineri un purtător de cuvânt al Comisiei, informează Reuters

Plafonarea prețurilor la energie și gaze, luată în calcul de Ministerul Energiei și după 1 aprilie

HotNews acum 11 ore
Scenariile analizate în prezent în ceea ce priveşte liberalizarea pieţei de energie prevăd că aceasta se va face etapizat, cu protejarea tuturor consumatorilor, şi nu se limitează la data de 1 aprilie 2025, au precizat vineri reprezentanţii Minister

Simonis către Ciolacu: Îți amintești când ne spuneai să nu îi dăm voturi lui Simion? Toți i-am dat

HotNews acum 9 ore
Alfred Simonis a recunosc că membri PSD au direcționat voturi pentru candidatul AUR, George Simion, în turul I al alegerilor prezidențiale din luna noiembrie. Mărturisirea președintelui Consiliului Județean Timiș a fost făcută într-un videoclip publ

Bărbat ajuns în arestul poliției după ce a amenințat și a încercat să violeze o femeie de 64 de ani la un priveghi

Ziare.com acum 6 ore
Un bărbat din judeţul Vâlcea a fost arestat preventiv, vineri, sub acuzaţia de tentativă de viol. El a încercat să oblige o femeie să aibă relaţii intime cu el, după ce a rămas singur cu ea, în timpul unui priveghi. Poliţiştii din cadrul Secţiei de

Ministerul Dezvoltării a publicat, în dezbatere, prioritățile pentru programul Anghel Saligny

Ziua Constanta acum 12 ore
Ministerul Dezvoltării a publicat astăzi, spre dezbatere publică, un <https://www.mdlpa.ro/pages/proiecthgstabilirecriteriianghelsaligny202503012025> proiect de Hotărâre de Guvern în care stabilește un sistem de priorități pentru plata facturilor d

Nicuşor Dan, despre procesul pe care Călin Georgescu vrea să-l deschidă la CEDO: Acolo va fi o judecată serioasă, în care statul român trebuie să vină cu dovezi

News.ro acum 7 ore
Primarul general al municipiului Bucureşti, Nicuşor Dan, afirmă că, în condiţiile în care Călin Georgescu vrea ca judecătorii Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) să tranşeze acţiunea prin care a contestat în instanţă anularea alegerilor prez

FBI este îngrijorat că atacul mortal din New Orleans ar putea fi replicat. „Cartierul francez era ţinta perfectă”

HotNews acum 6 ore
Biroul Federal de Informații (FBI) din Statele Unite este preocupat de o posibilă tendință de imitare a atacului care a avut loc în noaptea de Revelion în New Orleans. Autoritățile se tem că mai multe atacuri în care vehicule să lovească mulțimi de

Călin Georgescu își continuă lupta în instanță. Decizia Curţii de Apel Bucureşti care i-a respins cererea în dosarul privind anularea alegerilor prezidenţiale, atacată cu recurs

HotNews acum 13 ore
Călin Georgescu a făcut, vineri, recurs la decizia Curţii de Apel Bucureşti, care i-a respins în ultima zi a anului 2024 ca neîntemeiată cererea din dosarul în ataca trei decizii ale Biroului Electoral Central (BEC) luate după ce Curtea Constituţion

Noul Congres al SUA îşi începe legislatura. Camera Reprezentanţilor s-a reunit să-şi aleagă liderul, un test dificil pentru Mike Johnson, în ciuda sprijinului lui Donald Trump

News.ro acum 10 ore
A 119-a sesiune a Congresului american începe vineri, iar Mike Johnson se confruntă cu un vot crucial pentru a-şi păstra funcţia de preşedinte al Camerei Reprezentanţilor. Johnson este susţinut de preşedintele ales Donald Trump, dar ar putea avea de

Vremea

București
acum

sâm.

1°/7°
dum.

-0°/4°
lun.

1°/7°
mar.

4°/9°
Iasi
acum

-2°
sâm.

-2°/5°
dum.

-2°/3°
lun.

-1°/9°
mar.

3°/10°
Constanta
acum

sâm.

2°/8°
dum.

2°/6°
lun.

3°/9°
mar.

5°/10°
Cluj-Napoca
acum

-5°
sâm.

-5°/1°
dum.

-3°/1°
lun.

-0°/6°
mar.

3°/9°
Timisoara
acum

-3°
sâm.

-3°/4°
dum.

-1°/5°
lun.

2°/10°
mar.

6°/12°