BBC scrie că a fost stabilit traseul pe care îl va parcurge torţa olimpică prin Marea Britanie, înainte de Jocurile Olimpice de la Londra.
Drumul parcurs de torţă stă sub semnul cifrei 8.000: flacăra va fi plimbată de 8.000 de persoane, va parcurge 8.000 de mile (12.874 km), iar torţa va avea 8.000 de găuri.
Flacăra va ajunge în Marea Britanie pe 18 mai, iar în dimineaţa următoare va porni în călătoria de 70 de zile. Ea va trece prin 1.018 locuri - toate oraşele cunoscute din ţară, dar şi pe la obiective turistice importante cum ar fi Stonehenge -, şi va ajunge direct pe stadionul olimpic din Londra, la deschiderea din 27 iulie.
Torţa va trece prin mâinile a 7.300 de persoane atent selectate, care au făcut ceva pentru comunităţile lor, dar va fi purtată şi de 700 de atleţi sau celebrităţi britanice. Fiecare persoană va duce torţa pe o distanţă de peste 300 de metri, iar în fiecare zi vor avea loc 110 predări de ştafetă.
Cine va duce torţa olimpică
"Sunt absolut încântată, organizatorii mi-au spus că m-au ales fiindcă am reuşit să îmi schimb complet stilul de viaţă. Eram o adolescentă problemă, iar acum sunt profesoară şi îi ajut pe alţii. Voi merge foarte încet cu torţa în mână, sunt destul de neîndemânatică şi nu vreau să cad", a spus Rhyania Blackett-Codrington (29 de ani), care va duce torţa prin cartierul ei din Londra.
Pe lângă ea, vor mai căra torţa un ofiţer care lucrează la paza de coastă de 40 de ani, dar şi 212 de copii de 12 ani. La polul opus, cea mai bătrână persoană care va transporta flacăra este o femeie care va împlini 100 de ani cu puţin timp înainte de startul Jocurilor Olimpice. În plus, torţa va mai fi cărată şi de un orb, dar şi de câţiva patinatori sau căţărători, pe o tiroliană.
"Odată cu stabilirea traseului şi a persoanelor care vor căra torţa, aceasta prinde viaţă. Sperăm ca oamenii să iasă în stradă