Patru persoane, dintre care trei copii, au fost ucise în atacul comis luni în jurul orei 8.00 în faţa colegiului evreiesc Ozar Hatorah din Toulouse, în sud-vestul Franţei, a anunţat procurorul Michel Valet, citat de AFP.
Cele patru victime sunt un profesor de religie în vârstă de 30 de ani, copiii acestuia în vârstă de şase şi, respectiv, trei ani, şi un alt băiat în vârstă de zece ani, a anunţat Valet. „A tras asupra a tot ce vedea în faţă, copii şi adulţi, iar mai mulţi copii au fost urmăriţi în interiorul şcolii", a declarat procurorul. Potrivit martorilor oculari şi informaţiilor strânse de anchetatori, aceasta ar fi a treia crimă a unui bărbat pe scuter, după alte două atacuri împotriva unor militari la Toulouse şi în oraşul vecin Montauban, soldate cu moartea a trei soldaţi de origine magrebiană şi rănirea gravă a altuia.
Agresorul de la Toulouse avea două arme, dintre care una cu acelaşi calibru ca aceea folosită împotriva soldaţilor, potrivit unor surse din cadrul poliţiei. Ministerul de Interne a ordonat imediat „consolidarea supravegherii" în jurul şcolilor evreieşti din ţară.Nicolas Sarkozy, care s-a deplasat la faţa locului, a decretat respectarea unui minut de reculegere, marţi, în şcoli şi a asigurat că „vor fi puse în mişcare absolut toate resursele pentru găsirea" ucigaşului.
Candidatul socialist la alegerile prezidenţiale, François Hollande, a anunţat luni, de asemenea, că va merge imediat la Toulouse pentru a-şi exprima solidaritatea cu familiile şi comunitatea evreiască din Franţa. Israelul se declară „îngrozit" şi afirmă că are încredere că Parisul va „elucida în totalitate" acest caz.