Asta chiar că n-am de unde să ştiu. Ca să fim bine înţeleşi. Nu e o poveste cu păsări. De fapt, nu e o poveste deloc. Am văzut imagini de rut, dar cine n-a văzut? Doar n-o fi aia tot, că şi pe oameni îi vezi în posturi asemănătoare şi nici nu-ţi trece prin cap să înghiţi nemestecat.

Şi ca să ne mai fie ceva clar, o să vă spun că nu-mi convine deloc faptul că păuniţa e mică şi albă, iar el e o frumuseţe în culoare. Chiar mă enervează. Şi-mi devastează întreg sistemul de comprehensiune a seducţiei. Adică el e frumos, ea e urâtă. El se tot foieşte pe lângă ea, s-o cucerească. Pricep eu că numai cu ea poate face pui de păun, dar să te mai şi străduieşti să-i faci curte? Ar trebui să-ţi zică bogdaproste, că n-o bănuieşte nimeni de volute intelectuale, emoţionale sau cine ştie ce adâncimi. Cui i-ar folosi? El o vrea trupeşte. Aici m-a pierdut, că eu, să fiu în locul lui, n-aş vrea-o nici dacă aş fi singur cu ea pe-o insulă, într-o altă galaxie. Nu, chiar nu înţeleg deloc păunii.

Am văzut combinaţii de păuni şi la homo sapiens sapiens. Ai văzut şi tu. Toată plebea se întreabă ce-o vedea el la ea. Ei, bine, aici avem ce discuta fiindcă apar acele componente invizibile pentru ochiul străinului, grăbit ori numai întredeschis. Că, deh, suntem complecşi, suprapuşi şi concomitenţi. Şi ne place. Trebuie să vă spun că am văzut câteva păuniţe pe care nu le-aş da nici pe cele mai frumoase femei din lume. Dar v-am spus că suntem profunzi şi sofisticaţi: energie, farmec, lungimi de undă, nebunii. Dar păunul n-are nimic din toate astea. Pe el ce-l mână-n lupta cea de toate anotimpurile?

Acum, dar fix în clipa asta, mă gândesc cu uşoară înclinare că s-ar putea ca ei, păunii, să ne fie superiori. Să vă spun cum. Să ştie tainele marii potriviri. Ale intimităţii. Am văzut azi-dimineaţă doi oameni foarte, dar foarte frumos coloraţi. Care se roteau cu putere, credinţă şi d