Mesajul a fost trimis. Multumesc!

A uimit lumea, dar nu i-a păcălit pe sirieni: Messi, acuzat de complot anti-Assad

Publicat in Antena 3, luni 19 martie 2012 ·

Un post public de televiziune din Siria a devenit ţinta ironiilor întregii prese arabe, după ce a susţinut că F.C. Barcelona îi ajută în contrabanda cu arme pe rebelii care luptă împotriva forţelor de securitate loiale preşedintelui sirian Bashar al-Assad.

Conform Israel News, într-un material difuzat în luna decembrie a anului trecut şi care vorbea despre felul în care canale media arabe precum Al-Jazeera sau Al Arabiya "distorsionează evenimentele" din Siria, postul Al Dunya TV a difuzat un material video de la partida dintre Barca şi principalul său rival, Real Madrid. Comentând respectivul material, prezentatorul sirian a susţinut că amplasarea pe teren a jucătorilor Barcelonei redă de fapt rutele contrabandei cu arme către rebelii sirieni. Jucătorii blaugrana reprezintă contrabandiştii, iar poziţia mingii indică locul în care se află armele în momentul desfăşurării partidei, iar când pasează, Messi de fapt transmite rebelilor că armele au ajuns la ei.

Postul Al Dunya TV nu face pentru prima oară astfel de acuzaţii, cu tematică sportivă. În timpul unui meci de fotbal dintre Siria şi Bahrein, acelaşi post de televiziune a acuzat un prezentator de ştiri sportive de la postul Al-Jazeera că incită împotriva lui al-Assad.

Un post public de televiziune din Siria a devenit ţinta ironiilor întregii prese arabe, după ce a susţinut că F.C. Barcelona îi ajută în contrabanda cu arme pe rebelii care luptă împotriva forţelor de securitate loiale preşedintelui sirian Bashar al-Assad.

Conform Israel News, într-un material difuzat în luna decembrie a anului trecut şi care vorbea despre felul în care canale media arabe precum Al-Jazeera sau Al Arabiya "distorsionează evenimentele" din Siria, postul Al Dunya TV a difuzat un material video de la partida dintre Barca şi principalul său rival, Real Madrid. Comentând respectivul material, prezent

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ALEGERI LOCALE 2024 – Preşedinţi consilii judeţene: PSD - 37.16%, PNL - 30.08%, AUR - 9.85%, Alianţa Dreapta Unită - 7.89%, UDMR - 5.22%, SOS România - 3.04% - rezultate parţiale ora 20.00

News.ro acum o ora
PSD a obţinut 37.16% dintre mandatele de preşedinţi de consilii judeţene, în urma alegerilor din 9 iunie, ptorivit datelor transmise, duminică seară, de Biroul Electoral Central (BEC). PNL a obţinut 30.08%, AUR - 9.85%, Alianţa Dreapta Unită - 7.89%

EURO 2024. Olanda trece de Polonia. Danemarca şi Slovenia se termină 1-1

Capital acum o ora
EURO 2024. S-au încheiat deja primele două meciuri de duminică, 16 iunie. Olanda a câştigat în faţa Poloniei, cu ceva emoţii, iar Danemarca şi Slovenia au făcut egal. Ultimul meci al zilei, Serbia – Anglia, începe la ora 22:00.

Examenul de Bacalaureat începe luni. Precizările Ministerului Educației despre probe și rezultate

Ziare.com acum 8 ore
Peste 134.000 de candidaţi înscrişi la examenul de Bacalaureat, sesiunea iunie - iulie 2024, susţin luni, 17 iunie, prima probă la Limba şi literatura română - oral. Potrivit unui comunicat al Ministerului Educaţiei transmis duminică, probele de eva

UPDATE - Elena Lasconi: Am decis să-mi depun candidatura pentru preşedinţia USR / Îmi asum şi candidatura la alegerile prezidenţiale / Dominic Fritz nu candidează / Alte candidaturi - LISTA

News.ro acum o ora
Primarul din Câmpulung Muscel, Elena Lasconi, şi-a anunţat, duminică după-amiază, candidatura pentru funcţia de preşedinte al USR. Aceasta le-a transmis colegilor că îşi asumă şi candidatura pentru preşedinţia României. ”E vremea RECONSTRUCŢIEI! (..

Atac armat într-un parc acvatic. Printre răniți se află și mai mulți copii

Ziare.com acum 8 ore
Aproximativ 10 persoane, inclusiv copii, au fost rănite într-un atac armat produs într-un parc acvatic administrat de un oraş lângă Detroit, sâmbătă seară, a declarat poliţia, care a numit incidentul ca fiind împuşcături aleatorii, transmite Reuters

Suspiciuni de toxiinfecție alimentară în Măgura. Zeci de turiști, printre care și copii, transportați la spital

Ziare.com acum 4 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Buzău a intervenit, duminică după-amiază, 16 iunie, pentru acordarea primului ajutor medical unui grup de 42 de persoane. Dintre acestea, 39 sunt copii, toţi din Bucureşti, cu stări de rău şi simptome d

Adrian Ilie a fost condamnat la 8 luni de închisoare! » Ce se întâmplă cu „Cobra”

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
a fost condamnat la 8 luni de închisoare cu suspendare de Judecătoria Sectorului 4 din București. Fostul mare atacant al României, al Valenciei și al Stelei București nu va fi închis însă, deoarece instanța a hotărât ca executarea pedepsei, pentru c

Zelenski îi transmite lui Putin că negocierile pot începe de luni. Mesajul președintelui Ucrainei la finalul Summitului pentru Pace

Ziare.com acum 3 ore
Kievul poate începe luni discuţii de pace cu Rusia dacă Moscova se va retrage de pe tot teritoriul ucrainean, a declarat duminică, 16 iunie, preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, potrivit BBC. Dar, vorbind la încheierea unui summit pentru pace

Caniculă în Grecia: Trei turişti străini au fost găsiţi morţi în decurs de o săptămână

News.ro acum o ora
Cadavrul unui turist american în vârstă de 55 de ani a fost descoperit duminică pe insula Corfu, ceea ce ridică la trei numărul turiştilor străini găsiţi morţi în Grecia în decurs de o săptămână. Alţi trei turişti străini sunt căutaţi pe alte insule

Un copil de 14 ani a sărit în apă ca să își SALVEZE cel mai bun prieten de la încec, deși avea mâna în ghips. Care a fost deznodământul gestului său

Gandul acum 5 ore
Trei prieteni din Sibiu au ieșit să se joace cu un vaporaș cu motor, în acest wekeend, pe malul unui lac din Sibiu. La un moment dat, însă, au pierdut controlul jucăriei, iar unul dintre ei s-a dus să o recupereze și a fost la un pas să se înece. Un

Vremea

București
acum

25°
dum.

18°/29°
lun.

20°/33°
mar.

21°/33°
mie.

22°/34°
Iasi
acum

22°
dum.

13°/26°
lun.

17°/28°
mar.

17°/28°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

20°
dum.

18°/26°
lun.

20°/27°
mar.

21°/25°
mie.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

20°
dum.

13°/25°
lun.

15°/25°
mar.

16°/27°
mie.

17°/29°
Timisoara
acum

21°
dum.

15°/29°
lun.

17°/29°
mar.

18°/32°
mie.

20°/36°