Pieţele din Botoşani au fost invadate de trufandale, la preţuri destul de piperate. Comerţul cu salată şi ridichi este la îndemâna oricărui, dacă se ia în calcul că legumele de primăvară sunt cumpărate mai ieftin de la depozitele en-gross şi vândute la tarabă cu un adaos aproape dublu.
În Piaţa Centrală, comercianţii care vând trufandale din serele proprii pot fi număraţi pe degetele de la o mână. Restul vânzătorilor oferă marfă autentică de Italia. Salata adusă de peste hotare se vinde cu 4 lei legătura. La mesele „la vedere" samsarii o vând şi cu 5 lei.
Ridichea de Italia se vinde cu 3 lei. La tarabă, acestea sunt aşezonate cu spanac românesc la 1 leu legătura sau ceapă verde care se vinde cu 2 lei câteva fire.
Vezi foto cu marfa din Piaţa Centrală
„Ridichea este din Italia, la fel şi salata. Spanacul şi ceapa de la noi. Dar greu se vinde. Oamenii nu au bani şi cred că aşteaptă să se facă un leu legătura" a spus Lidia Burlacu. Tanti Paula Chisăliţă vinde ciorapi aduşi din Ucraina, în mod obişnuit.
De când a dat puţin căldura, oportunitatea de a scoate un ban din vânzarea ridichilor i-a deschis buzunarul pentru investiţii. A mers la depozit, a umplut un portbagaj de taxi şi în fiecare dimineaţă îmbie cumpărătorii cu „marfă proaspătă".
Bişniţar de maşini second-hand cercetat de poliţiştii botoşăneni pentru neplata TVA-ului
Rămâi pe botosani.adevarul.ro pentru ştiri din oraş.