19.03.2012 Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov au dispus la data de 19 martie 2012 punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul Dumitru Coman sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „omor”.
„Faţă de inculpat s-a dispus luarea măsurii reţinerii pentru o durată de 24 de ore, urmând a fi formulată propunere de arestare preventivă faţă de acesta, pentru o durată de 29 de zile, în cursul zilei de astăzi“, a precizat Mihaela Alina Popescu, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov.
18.03.2012 Poliţiştii s-au deplasat imediat la faţa locului şi, din primele verificări efectuate, au constatat că, în locuinţa unui localnic de 59 ani, a izbucnit un scandal între el şi ginerele său, Ionel Nicolae Dincă, în varsta de 44 ani.
În urma conflictului, socrul i-a aplicat ginerelui o lovitură cu un briceag, în zona abdominală. Victima a fost transportată imediat la spital, unde a decedat în cursul serii, din cauza loviturii primite.
Suspectul a fost reţinut imediat de poliţişti şi condus la sediul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rupea, unde cercetările au continuat sub coordonarea unui procuror.
, pentru stabilirea imprejurarilor exacte in care s-a produs evenimentul.
19.03.2012 Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov au dispus la data de 19 martie 2012 punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul Dumitru Coman sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „omor”.
„Faţă de inculpat s-a dispus luarea măsurii reţinerii pentru o durată de 24 de ore, urmând a fi formulată propunere de arestare preventivă faţă de acesta, pentru o durată de 29 de zile, în cursul zilei de astăzi“, a precizat Mihaela Alina Popescu, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov.
18.03.2012 Poliţiştii s-au deplasat imediat la faţa locului şi, din primele verificări efectua