O patrulă de jandarmerie, care acţiona pentru menţinerea ordinii publice, a surprins în flagrant delict trei bărbaţi în timp ce sustrăgeau fier vechi din incinta unei societăţi comerciale situată în zona industrială de est a oraşului
Jandarmii i-au identificat pe U.Gigi Elvis, de 25 ani, J.Costel, de 28 ani, şi B.Nicuşor, de 22 ani, din municipiul Drobeta Turnu Severin, toţi fără ocupatie, în timp ce sustrăgeau mai multe bucăţi de tablă galvanizată, ţeavă de fontă şi cornier pe care intenţionau să le valorifice ulterior la un centru de colectare a fierului vechi.
Până în momentul apariţiei patrulei de jandarmi, cei trei bărbaţi reuşiseră să sustragă cantitatea de aproximativ 200 kg componente fier.
„Materialul feros a fost predat de jandarmi pe bază de proces verbal administratorului societăţii comerciale, iar împotriva persoanelor în cauză jandarmii au întocmit actele premergătoare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, faptă prevăzută şi pedepsită de art.209 lit.g Cod Penal”, a declarat claudia menedea, purtător de cuvânt la IJJ Mehedinţi