Sâmbătă au fost Alexiile, iar până la data echinocţiului de primăvară trăim un răstimp de zile festive, guvernat de evenimente mitico-astrono­mice care reactualizează, an după an, adevărate scenarii rituale, des­cântece, legende şi poveşti.

În calendarul popular al ro­mâ­ni­lor, Cuviosul Alexie, omul lui Dumne­zeu, prăznuit de Biserică pe 17 martie, este eclipsat de Moş Alexe sau Ale­xie cel Cald, patron al şerpilor, al peş­tilor, al tuturor vieţuitoa­relor care ier­nează sub pământ, în scorburi şi sub scoarţa copacilor, sub pietre şi bo­lo­vani, în ape curgătoare şi stă­tătoare. Dintr-o legendă din Buco­vina aflăm că, dacă n-ar fi fost Moş Alexe, Soarele ar fi reuşit să fugă de pe cer în ziua numită Cap de Pri­măvară. Se povesteşte că s-a suit Soarele într-o teleagă trasă de nouă cai înaripaţi, iar fiecare cal era mânat de o Babă, în frunte cu Baba Dochia. Şi s-a clătinat atunci temeiul lumii, iar ploile şi ninsoarea nu mai conteneau.

Văzând toate acestea, Sân-Toader, cel care pă­zeşte poarta dinspre miazăzi a ce­rului, a luat şi el nouă cai şi pe fiecare cal a încălecat câte un Moş, „care a îm­bătrânit mânând caii şi ştie rându­ia­la frânelor”. Dar Babele, „mai rele de­cât dracul”, au mânat de-au scos su­fletul din caii lor, până ce teleaga Soa­relui a reuşit să treacă de poarta ce­rului. Opt zile l-au tot căutat Moşii în frunte cu Sân-Toader, opt zile nă­prasnice în care Babele afurisite întunecau cerul şi pământul. „Dară Alexă, moşul cel de-al nouălea, apucă tocmai drumul pe care a apucat Soarele şi-l zăreşte. Şi acum fug toţi Moşii împreună după Soare. Şi în ziua asta se dezmorţeşte firea şi ies toate gângăniile pământului la iveală, şi şerpii, şi broaştele, şi tot ce-a dormit peste iarnă.

Dar dacă n-ar zări Moşul Alexe pe sfântul Soare, gângăniile ar trebui să mai doarmă până în ziua când ar găsi drumul Soarelui. Şi fug nouă zile Babele, pâ