Hero Brinkman, un parlamentar olandez din partea formaţiunii de extremă-dreapta Partidul Libertăţii (PVV), a anunţat că demisionează din partid, din cauza site-ului care face apel la reclamaţii împotriva imigranţilor est-europeni, între care şi români, relatează Novinite.com, potrivit Mediafax.
"Toate încercările mele de a democratiza partidul au eşuat. Nu sunt de acord cu strategia Partidului Libertăţii şi dezaprob modul în care partidul tratează oamenii", a declarat Brinkman marţi, într-un comunicat. "Migraţia pentru muncă este legală, iar dacă ai plângeri privind infracţiuni trebuie să mergi la poliţie", a subliniat el, potrivit postului Radio Netherlands, citat de Mediafax.
Contactat de gândul pentru a comenta demisia lui Hero Brinkman, europarlamentarul PDL Marian Jean Marinescu, iniţiatorul unei rezoluţii în Parlamentul European pe tema site-ului PVV, a apreciat că gestul politicianului olandez este un semn de normalitate. "(Demisia, n.red.) înseamnă că există în Olanda, aşa cum ne aşteptam deja, persoane care gândesc normal", a declarat Marinescu. "Ceea ce ar trebui să se întâmple este ca aceste persoane să ia atitudine împotriva celor care au iniţiative de genul site-ului PVV şi să ia atitudine şi împotriva deciziilor guvernului din ultima vreme, cum a fost vetoul pentru Schengen", a mai spus eurodeputatul român.
Marinescu evită să lege demisia lui Brinkman de rezoluţia iniţiată de el, în care i se cere guvernului olandez să ia măsuri împotriva site-ului PVV, rezoluţie care, săptămâna trecută, a fost adoptată cu o majoritate largă de legislativul european. "Nu aş vrea să spun că este efectul rezoluţiei. Sigur, o astfel de rezoluţie are nişte efecte, mai mici sau mai mari, dar are efecte", a mai declarat Marian Jean Marinescu, pentru gândul.
Marian Jean Marinescu // FOTO: AFP/Mediafax
Decizia lui Hero Brinkman ar putea pune