Consiliul Naţional de Etică a Cercetării Ştiinţifice, Dezvoltării Tehnologice şi Inovării, ce funcţionează în cadrul Autorităţii pentru cercetare ştiinţifică din Ministerul Educaţiei, a stabilit că prefectul de Gorj, Vasile Liviu Andrei, a plagiat parţial o lucrare ştiinţifică. Potrivit unui raport întocmit la începutul acestei luni de Consiliul Naţional de Etică, prefectul de Gorj, Vasile Liviu Andrei, a copiat în proporţie de 50% o altă lucrare care îi aparţine unui cadru universitar, respectiv, Teodorei Vătuiu. Reproducerea textului s-a făcut fără acordul autorului şi a fost elaborată şi prezentată de Vasile Liviu Andrei la absolvirea cursurilor Institutului Naţional de Administraţie (INA), promoţia iulie 2009. Studiul se intitulează „Studiu privind strategia Instituţiei Prefectului – Judeţul Gorj în domeniul calităţii“. Consiliul Naţional de Etică a stabilit că lucrarea semnată de Liviu Andrei prezintă similitudini cu proiectul cu titlu identic „Studiu privind strategia Instituţiei Prefectului – Judeţul Gorj în domeniul calităţii“, elaborat şi prezentat tot la absolvirea cursurilor INA, promoţia martie 2009, de către Teodora Vătuiu.
A scos şi o carte după studiul amintit
Tot instituţia din cadrul Ministerului Educaţiei şi Cercetării susţine, în raportul făcut public, faptul că primele capitole din cartea „Management strategic al administraţiei publice şi al proiectelor europene“, publicată de profesorul doctor Vasile Liviu Andrei, la Editura Mirton din Timişoara, „reproduc în întregime, aproape cuvânt cu cuvânt“, lucrarea Teodorei Vătuiu, prezentată la examenul de absolvire a INA. Potrivit raportului Consiliului Naţional de Etică a Cercetării Ştiinţifice, Dezvoltării Tehnologice şi Inovării, „Vasile Liviu Andrei se face vinovat de plagiat şi de încălcarea normelor de bună conduită în cercetarea ştiinţifică, dezvoltarea tehnologică şi inova