În oraşul Plopeni, în curtea Bisericii Înălţarea Domnului, cu sprijinul Primăriei se lucrează, în prezent, la ridicarea unui centru social unde 150 de nevoiaşi vor putea primi o masă caldă, în cadrul unui program umanitar care funcţionează de trei ani
Pe 25 martie se împlinesc trei ani de când cei care se ocupă de Biserica Înălţarea Domnului, din centrul oraşului prahovean Plopeni, le oferă nevoiaşilor o masă caldă pe săptămână, la demisolul lăcaşului de cult. În prezent, mai mulţi voluntari lucrează la ridicarea unei clădiri, în spatele bisericii, pentru găzduirea unui centru social pentru nevoiaşi. Dacă, în prezent, primesc masă caldă 40 de persoane cu probleme financiare, noul centru va găzdui până la 150 de oameni. Clădirea va avea trei săli de mese, o bucătărie, două grupuri sanitare şi o cancelarie. De asemenea, la etaj vor fi realizate două apartamente de două camere, cu baie şi bucătărie, care vor fi folosite pentru protocol dar care pot fi transformate, la nevoie, în locuinţe de necesitate.
„Patriarhia are un contract cu un supermarket, prin care primeşte alimente. Pentru a intra în acest program, aveam nevoie de o locaţie, de aceea am început să construim acest centru. Ne dorim să oferim o masă zi de zi, nu doar o dată pe săptămână. Ne-am propus anul acesta să ridicăm clădirea şi s-o învelim, iar de anul viitor să ne ocupăm de lucrările la interior“, ne-a mărturisit preotul Nicolae Stanciu. Primăria Plopeni a pus la dispoziţie materialele de construcţie de necesare, iar mână de lucru este asigurată în mare parte de voluntari.
Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!