Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Laszlo Borbely: Amnistia fiscală are sprijinul Coaliţiei. Câţi bugetari ar putea beneficia de această lege!

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 20 martie 2012 ·

Propunerea legislativă a UDMR privind aministia fiscală urmează să fie depusă în Parlament şi are susţinerea coaliţiei, a anunţat, astăzi, ministrul udemerist al Mediului, Laszlo Borbely. Elaborată în ianuarie, iniţiativa Uniunii exonerează de la plată bugetarii care au încasat mai multe sporuri între anii 2008-2010. Sursa: ANDREI SPIRACHE

“E vorba de acea admnistie fiscală pe care am declarat-o şi acum o predăm, în cursul zilei, vom înainta Parlamentului această propunere legislativă. Dupa calculele noastre, aproape 300.000 de funcţionari publici, în perioada 2008-2010, conform contractelor colective şi conform acordului pe care le-au avut legale în acea perioada, au beneficiat de unele sporuri", a declarat Borbely.

Pe lânga sumele totale, funcţionarii publici sunt obligaţi să înapoieze statului dobânzi si penalităţi.

“Datorită schimbării legislaţiei si unor verificări din partea Curţii de Conturi, au fost obligaţi, vă repet, aproape 300 mii de funcţionari publici să dea înapoi aceste sporuri, nemaivorbind de dobânzi si penalitaţi, deci nu numai acea sumă care, conform Curţii de Conturi, a fost primită în afara prevederilor legale ci si dobânzi si penalităţi", a explicat Borbely, amintind că din cauza acestor reţineri, unii bugetari nu au încasat într-o lună nici măcar salariul minim pe economie.

Coaliţia susţine acest proiect legislativ şi urmează ca " în discuţia parlamentară să se clarifice unele detalii tehnice", a precizat la rândul său, liderul deputaţilor UNPR, Andras Mate.

“Am discutat cu coaliţia şi colegii de la PDL se vor alătura acestei propuneri legislative chiar în cursul zilei de astăzi. Acest proiect nu are implicaţii bugetare, ei nu mai trebuie să plătească aceste dobânzi si penalităţi", a dat asigurări Laszlo Borbely.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O femeie care şi-a ţinut fetiţa ascunsă într-un sertar în primii trei ani de viață, condamnată la închisoare pentru „neglijenţă extremă”

HotNews acum 42 minute
O femeie din Anglia care şi-a ţinut fetiţa ascunsă într-un sertar în primii trei ani de la naștere a fost condamnată la şapte ani şi şase luni de închisoare pentru „neglijenţă extremă”, transmite BBC, potrivit News.ro. Fetiţa, despre care procurorii

SUA a lovit în Siria un depozit de arme furnizate de Iran. Celule jihadiste sunt încă active în zonele rurale și îndepărtate

G4Media acum 2 ore
Statele Unite au lovit marţi în Siria un depozit de arme aparţinând unui grup sprijinit de Iran, a anunţat Comandamentul militar american pentru Orientul Mijlociu (CENTCOM), notează AFP, preluată de Agerpres. „Lovitura a fost efectuată ca răspuns la

Prognoza meteo pentru miercuri, 27 noiembrie. Vremea este în ușoară încălzire în toată țara

Adevarul acum 2 ore
Vremea se mai încălzește puțin față de ziua precedentă, iar temperaturile vor fi mai ridicate decât normalul perioadei.

The Guardian: Alegătorii din România sunt furioşi. Ce urmează după victoria şocantă a ultranaţionalistului în primul tur? Voturile vor fi urmărite îndeaproape la Bruxelles şi în rândul aliaţilor

News.ro acum 9 ore
După o răsturnare de situaţie în primul din cele trei voturi decisive care ar putea duce la o orientare a României către o poziţie mai pro-rusă şi mai anti-UE, statul membru al UE şi NATO se întoarce duminică la urne pentru un scrutin parlamentar ur

Horoscop pentru miercuri, 27 noiembrie 2024. Se conturează un final de etapă sentimentală pentru una din zodii

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Traversezi zile importante la capitolul relatii parteneriale si colaborari. Contextul astral de astăzi te ajută sa iei decizii radicale vizavi de activitatile desfasurate in comun cu altii. Este bine sa renunti la persoanele care simti ca nu

Influencerul Dorian Popa, condamnat la 8 luni de închisoare pentru că a condus drogat

HotNews acum 8 ore
Dorian Popa, cunoscut influencer în rândul tinerilor, a fost condamnat, marți, la o pedeapsă de 8 luni de închisoare cu suspendare, în dosarul penal deschis după ce, în urmă cu un an, a fost prins conducând sub influența drogurilor. Sentința decisă

Atenţionare ANM: Cod galben de vânt şi ceaţă în vestul ţării

Mediafax acum o ora
Ambele avertizări Cod galben sunt valabile miercuri dimineaţă, până la ora 10.00. Astfel, vor fi intensificări ale vântului cu viteze la rafală de 90...120 km/h, în zonele montane de peste 1.800 de metri din judeţele Caraş Secerib şi Hunedoara. De a

Călin Georgescu a chemat presa la poartă, dar a refuzat să răspundă la întrebări. Jurnaliştii: „Şi Vladimir Putin răspunde”

Buna ziua Brasov acum 6 ore
Călin Georgescu, candidatul care a câştigat surprinzător primul tur al alegerilor prezidenţiale, a avut o ieşire nervoasă, marţi seară, 26 noiembrie, refuzând să răspundă întrebărilor adresate de jurnaliştii chemaţi la Izvorani. De dimineaţă, pe gru

Bolojan vrea reducerea la 300 a numărului de parlamentari, își aduce aminte de referendumul din 2009

Wall-Street.ro acum 8 ore
Preşedintele interimar al liberalilor, Ilie Bolojan a anunţat că PNL propune reforma statului şi a lumii politice, menţionând că intenţionează, în primele şase luni de mandat al Legislativului, reducerea numărului de parlamentari la 300, a subvenţie

Doi soţi din judeţul Mureş, morţi în locuinţă / S-ar fi intoxicat cu monoxid de carbon

News.ro acum 9 ore
Doi soţi din judeţul Mureş au fost găsiţi, marţi seară, morţi în locuinţă, iar ancheta preliminară a arătat că s-ar fi intoxicat cu monoxid de carbon. ”La data de 26 noiembrie 2024, în jurul orei 20:30, poliţiştii din cadrul I.P.J Mureş au fost sesi

Vremea

București
acum

mie.

3°/8°
joi

5°/7°
vin.

6°/9°
sâm.

5°/8°
Iasi
acum

-1°
mie.

-1°/6°
joi

3°/9°
vin.

3°/8°
sâm.

4°/6°
Constanta
acum

mie.

5°/9°
joi

6°/9°
vin.

9°/12°
sâm.

10°/12°
Cluj-Napoca
acum

mie.

4°/7°
joi

4°/5°
vin.

2°/5°
sâm.

2°/5°
Timisoara
acum

mie.

0°/8°
joi

7°/11°
vin.

5°/7°
sâm.

4°/8°