Şerban Rădulescu-Zoner a murit miercuri, 14 martie, la vârsta de 82 de ani.

În seara zilei de 8 martie a anului 2000, pe când jurnalele de seară ale televiziunilor nu ajunseseră o culme a tabloidizării, o ştire cu totul neobişnuită atrăgea atenţia: deputatul liberal Şerban Rădulescu-Zoner intra în greva foamei în chiar incinta Parlamentului. Cu trupul puţin adus, dar cu un mers ferm, grevistul foamei era arătat străbătând lungile culoare din Casa Poporului, ţinând în mână o pungă de plastic în care îşi luase câteva obiecte de strictă necesitate: periuţa de dinţi, un prosop, o cămaşă de schimb.

Ce îl determinase pe fostul deţinut politic, la acea oră deputat al puterii, să recurgă la un gest radical? Căci, să reamintim, la acea vreme ţara era condusă de Convenţia Democrată din care PNL era parte, iar la Cotroceni se afla ca preşedinte Emil Constantinescu. Aşadar, cum se făcea că d-l Rădulescu-Zoner, ca parte a puterii, protesta în acest fel contra puterii? În cauză se afla împotmolirea, a câta oară?, a Legii deconspirării Securităţii şi a accesului la dosare, care suferise nişte mutilări atât de grave, încât iniţiatorul ei, Constantin Ticu Dumitrescu, se lepădase între timp de ea. Dar şi aşa mutilată (vai!, chiar de către parlamentarii CDR, care erau cei mai îndreptăţiţi s-o promoveze), ea tot literă moartă rămânea. Noul impas era dat de incapacitatea parlamentului de a vota Colegiul CNSAS. Şi acesta era motivul pentru care d-l Şerban Rădulescu-Zoner decisese să intre în greva foamei în chiar sediul Legislativului. I-am dat imediat telefon, din respect şi solidaritate, întrebându-l dacă are nevoie de ceva. În aceeaşi seară, Ana Blandiana, de al cărei nume încă se lega reputaţia Alianţei Civice, i-a făcut o vizită. Nu, nu avea nevoie de nimic. Nu cerea decât ca parlamentul să-şi facă treaba şi să dea drumul legii, ne explica inflexibil fostul