Din 1986, de 26 de ani, face zilnic, indiferent de vreme, acelaşi traseu de patru kilometri şi jumătate, de două ori pe zi. Sursa: VLAD STĂNESCU

Mersul pe jos a tonifiat-o de n-ai zice că a are 57 de ani şi peste doi ani şi patru luni o să iasă la pensie.

În perimetrul dintre Guvern şi Piaţa Dorobanţi o cunosc deopotrivă locatarii şi maidanezii. Costumul bleumarin şi taşca burduşită cu corespondenţă, ziare şi pensii o identifică de departe.

E cea mai veche poştăriţă din Capitală. O cheamă Paula Briceag şi are o meserie aparent banală.

A scăzut numărul pensiilor

"În ultimul timp, din cauza kilogramelor, mai luăm şi căruciorul! În taşcă punem 15 kile, în ăsta 25...", povesteşte poştăriţa.

Înainte de ’90 ducea şi 500 de ziare pe zi: "Da’ erau foarte subţiri! Acu’s cel mult 30. A crescut presa publicitară şi revistele de specialitate. Şi scrisori avem mai multe. Pensiile au scăzut şi ele. Au mai rămas doar ale celor mai bătrâni care zic că nu se pricep să «scoată bani din perete»!", se amuză Paula Briceag.

PRIETENA BĂTRÂNILOR

Uniforma de factor poştal îi dă prestanţă

Bătrânii sunt din ce în ce mai sperioşi. "Li s-au întâmplat multe. Ne cunosc după voce sau semnale stabilite înainte! O bătrână ce nu pu tea să se deplaseze, mi-a dat cheia şi mi-a zis să-i mai deschid uşa să văd de n-a murit... Îi duc şi câte-o pâine", istoriseşte doamna Paula, cum îi zic "clienţii".

Spre deosebire de colegii tineri, ţine la uniformă: "O respect, dă prestanţă. În cartierul ăsta e sigur, poate în Rahova e bine fără... Odată, pentru că naveam geaca, nu m-au primit la ambasada Siriei!".

Picioare rupte şi un geam spart în cap

Factorii poştali primesc pantaloni sau fuste, după caz, cămaşă, geacă, cravată şi şapcă. "Da’ p-asta n-o port, că-mi strică coafura!", e cochetă poştăriţa. Mai grav e cu bocancii, o pereche la trei ani: "Nu p