Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Se salvează Timişoara? Autorităţile au pregătit banii pentru achitarea datoriilor! Mingea e acum în curtea lui Iancu

Publicat in Pro Sport, marți 20 martie 2012 ·

Membrii Consiliului Judeţean şi ai Consiliului Local s-au pus de acord să plătească datoriile urgente către terţi ale clubului Poli Timişoara. Ei se vor întruni în şedinţe extraordinare şi vor vota alocarea a 1,6 milioane de euro. Cu o singură condiţie: Marian Iancu să prezinte certificatul conform căruia Poli nu are datorii la stat.

În primul rând, Benfica a acceptat ca, din datoria urgentă de 1,3 milioane de euro, suma de un milion să fie amânată. Astfel, din 2,6 milioane, datoriile urgente către terţi au scăzut la 1,6 milioane, sumă care poate fi acoperită de cele două consilii. Numai că, unii consilieri nu vor să voteze pentru intrarea în acţionariat, din cauza unor nereguli semnalate în analiza financiară comandată de CJ Timiş. Totuşi, surse din cadrul consiliului judeţean susţin că mai bine de jumătate dintre consilieri vor vota favorabil preluării clubului. Prioritară este obţinerea licenţei, după care se va negocia concret cât vor primi actualii şefi ai clubului pentru acţiuni.

Iancu a pregătit planul B şi C

Aici intră Marian Iancu în scenă. Mai concret, Iancu trebuie să scoată un milion de euro într-o săptămână. Actualul preşedinte al lui Poli aşteaptă ca suma să se compenseze (acesta e motivul pentru care a făcut divizarea anul trecut), dar are şi două variante de rezervă. „E control de fond la divizare, s-ar putea ca acesta să nu fie gata până pe 31 martie, iar suma să nu fie compensată. Dacă se va întâmpla aşa, aplicăm măsura a doua. Am depus dosarul de reeşalonare. Dacă nici aşa nu va funcţiona, avem a treia măsură: vom discuta în negocieri să plătească cei care preiau clubul, iar suma să fie scăzută din datoria pe care clubul o are către BkP Management. Dar asta este o variantă excepţională, nu cred că se va ajunge aici”, a explicat Iancu pentru ProSport.

1,6 milioane de euro e suma de care clubul Poli trebuie să fac

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Călin Georgescu a contestat în instanță controlul judiciar. Când se judecă cererea

HotNews acum o ora
Călin Georgescu, fost candidat la alegerile prezidenţiale, a contestat în instanță măsura controlului judiciare luată de procurorii de la Parchetul General pe o perioadă de 60 de zile, el având mai multe interdicţii, printre care să părăsească ţara

Preşedintele interimar Ilie Bolojan, lângă preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, la Summitul liderilor privind Ucraina, de la Londra - FOTO / VIDEO

News.ro acum o ora
Preşedintele interimar Ilie Bolojan se află, duminică, a Summitul liderilor privind Ucraina, care a început în Marea Britanie, la Londra, el stând la masă lângă preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski. Liderii de stat participanţi la Summit au făc

Fostul comandant suprem al forțelor NATO în Europa, James Stavridis, anticipează sfârșitul Alianței Nord-Atlantice

HotNews acum o ora
NATO și-ar putea trăi în prezent „ultimele zile” ale existenței sale, a apreciat într-o declarație acordată sâmbătă postului CNN fostul comandant suprem al forțelor NATO în Europa, amiralul american James Stavridis. O asemenea evoluție ar putea fi d

„Sunt de acord”. Elon Musk susține retragerea SUA din NATO

Ziare.com acum 6 ore
Elon Musk, o figură-cheie în administraţia preşedintelui Donald Trump şi şeful Departamentului de eficienţă guvernamentală al Statelor Unite, a susţinut apelurile pentru ca Statele Unite să părăsească Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NAT

LIVE TEXT Summit la Londra | Marea Britanie şi Franţa lucrează la un plan de încetare a focului în Ucraina / Keir Starmer: „Un moment unic” pentru securitatea Europei

Mediafax acum o ora
Premierul britanic Keir Starmer a anunţat că Marea Britanie, Franţa şi Ucraina au decis să lucreze la un plan de încetare a focului pentru conflictul ucrainean. La summit e prezent şi preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan. Meloni, la Lond

James Stavridis, fostul comandant suprem al forţelor NATO în Europa: Am putea asista la ultimele zile ale NATO

Wall-Street.ro acum 2 ore
NATO şi-ar putea trăi în prezent "ultimele zile" ale existenţei sale, a apreciat într-o declaraţie acordată postului CNN fostul comandant suprem al forţelor NATO în Europa, amiralul american James Stavridis. O asemenea evoluţie ar putea fi determina

Meloni, la Londra: Este foarte important să evităm riscul ca Occidentul să se divizeze

Mediafax acum 4 ore
„Suntem cu toţii foarte dedicaţi unui obiectiv pe care dorim cu toţii să îl atingem, şi anume o pace justă şi durabilă în Ucraina”, a spus Meloni, la Londra. Ea este de părere că „este foarte, foarte important să evităm riscul ca Occidentul să se di

Superliga: Poli Iaşi – Petrolul 1-0

News.ro acum 2 ore
Echipa Poli Iaşi a învins duminică, pe teren propriu, scor 1-0, gruparea Petrolul Ploieşti, în etapa a 29-a din Superligă. Ieşenii au marcat în minutul 3, prin Samayoa, dar după consultarea VAR golul a fost anulat pentru o poziţie de ofsaid. În al p

Uniunea Europeană îşi va creşte cheltuielile pentru apărare. Ursula Von der Leyen: Slăbiciunea generează mai mult război

Wall-Street.ro acum 4 ore
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, care va participa la un summit la Londra organizat de Regatul Unit pentru a aborda securitatea europeană şi sprijinul pentru Ucraina, a declarat că Uniunea Europeană îşi va creşte cheltuielile pent

Crin Antonescu, la Giurgiu: Să facem o Românie în care poţi să trăieşti frumos nu doar în Capitală

Mediafax acum 2 ore
„Şantier de construcţie de nave fluviale la Giurgiu. Fabrică de prelucrare a oţelurilor la Giurgiu. IT la Giurgiu. Parcuri solare la Giurgiu”, a continuat el. El a mai spus că „pentru sutele de mii de români care trec cu maşina prin Giurgiu spre vac

Vremea

București
acum

dum.

2°/6°
lun.

1°/8°
mar.

2°/12°
mie.

4°/15°
Iasi
acum

dum.

2°/6°
lun.

0°/9°
mar.

2°/13°
mie.

4°/16°
Constanta
acum

dum.

3°/7°
lun.

2°/7°
mar.

3°/11°
mie.

5°/12°
Cluj-Napoca
acum

dum.

1°/6°
lun.

-0°/7°
mar.

1°/11°
mie.

2°/14°
Timisoara
acum

dum.

2°/9°
lun.

1°/10°
mar.

2°/12°
mie.

4°/16°