Reformatarea Alianţei pentru Integrare Europeană va avea loc până la sfârşitul anului, iar din noua coaliţie de guvernare va lipsi Partidul Liberal. Cel puţin aşa susţine socialistul Igor Dodon, care spune că acest lucru se va întâmpla şi fără eforturile PCRM. Declaraţiile au fost făcute în cadrul emisiunii Fabrika de la Publika TV.
„Reformatarea Alianţei de guvernare e foarte posibilă în timpul aproiat, cu excluderea unuia dintre partidele din AIE, PL. Următoarea majoritate parlamentară poate să apară sau prin alianţa a două partide, PD şi PLDM cu atragerea şi a altor deputaţi, sau de ce nu, PCRM poate merge pe ideea alierii cu unul din partidele din AIE", susţine igor Dodon.
Igor Dodon l-a acuzat pe Mihai Ghimpu că s-ar fi folosit de situaţie pentru a ajunge la putere şi că îşi şantajează colegii de coaliţie, potrivit publika.md.
„Comuniştii şi socialiştii sunt mai aproape din punct de vedere ideologic"
Preşedintele socialiştilor, Igor Dodon, a mai spus, în cadrul aceleiaşi emisiuni de la publika.md, că ar fi mulţumit dacă unii comunişti ar adera la partidul pe care îl conduce pentru că sunt mai aproape din punct de vedere ideologic.
"Odată cu radicalizarea şi marginalizarea PCRM, eu cred ca o parte din deputati ar putea lua decizia să plece. Unde vor pleca, la ce formaţiune, vor decide singuri. Însă, din punct de vedere idiologic, socialistii sunt mult mai aproape", a conchis liderul PSRM.