Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Anders Bardal câștigă Cupa Mondială la Sărituri cu Schiurile!

Publicat in Gazeta Sporturilor, marți 20 martie 2012 ·

Pentru a treia oară în istoria competiției, un norvegian se impune în Cupa Mondială la Sărituri cu Schiurile. Acesta este norvegianul în vârstă de 29 de ani Anders Bardal, unul dintre cei mai constanți sportivi din circuit, care, prin acest succes devine al treilea săritor din Norvegia care câștigă această disciplină a sporturilor de iarnă, după Vegard Opaas (1987) și Espen Bredesen (1994).

Anders Bardal este unul dintre cei mai ”tăcuți” deținători de Cupă Mondială din istorie, el reușind să se impună în doar 3 din cele 27 de etape individuale ale sezonului 2011-2012. Pentru a ne face o idee în acest sens, este destul să privim ce au făcut contracandidații norvegianului: Gregor Schlierenzauer, 6 victorii/27, Andreas Kofler 5/27, Daiki Ito 4/27 și Martin Koch 3/27. Diferența dintre Bardal și toți cei enumerați s-a făcut la constanță. Astfel, deținătorul Globului de Cristal are, pe lângă cele 3 victorii, nu mai puțin de 9 prezențe pe podiumul de etapă plus multe alte prezențe în top 10.

În ultima etapă, norvegianul a încheiat pe locul 23, după o săritură de doar 177m, loc suficient pentru a-şi asigura Globul de Cristal. În ceea ce-l privește pe Gregor Schlierenzauer, acesta ieșise demult din cursa pentru Globul de Cristal, el păstrând doar șanse matematice înainte de ultimele etape de la Planica.

Una peste alta, Bardal este un campion meritoriu al sezonului 2011-2012 al Cupei Mondiale la Sărituri cu Schiurile. El a reușit să profite din plin de două aspecte esențiale: căderea accentuată de formă a celui care a condus Cupa Mondială în proporție de 60-70% din sezon, Andy Kofler și relaxarea din final a lui Gregor Schlierenzauer, cel care l-a desconsiderat pe Bardal și s-a concentrat doar pe detronarea lui Kofler.

Iată clasamentul final al Cupei Mondiale la Sărituri cu Schiurile, sezonul 2011-2012:

1 BARDAL, ANDERS1325

2 Schliere

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Charalambous s-a convins după ce FCSB a câștigat Supercupa: „Va avea mai multe minute în acest sezon”

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
. Elias Charalambous (44 de ani), tehnicianul campioanei României, a oferit prima reacție după câștigarea Supercupei României. Despre Ștefănescu am spus în sezonul trecut că nu am fost destul de corecți față de el. Sper că va avea mai multe minute î

Cabană mistuită de foc, în zona Plaiul Foii - Zărnești

Adevarul acum 8 ore
O cabană din zona montană Plaiul Foii - Zărnești, județul Brașov, a fost cuprinsă de un incendiu puternic sâmbătă seară. Acţiunea de stingerea a focului este în desfăşurare.

Zelenski spune că ultima discuție la telefon cu Trump a fost „cea mai productivă”

HotNews acum 7 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că discuția recentă cu președintele american Donald Trump, purtată la telefon vineri, a fost cea mai bună și „cea mai productivă” pe care a avut-o, scrie Reuters. „Referitor la conversația

VIDEO Controversatul artist naţionalist croat care a strâns un mare număr de fani la un concert în Zagreb. Cântăreţul este interzis în mai multe ţări europene

HotNews acum 6 ore
Zeci de mii de oameni s-au adunat sâmbătă la Zagreb pentru a participa la un concert al unui controversat cântăreţ rock naţionalist croat, Marko Perkovic „Thompson”, care a fost anunţat ca fiind cel mai mare concert cu plată din lume. Poliţia a decl

Mesaj Ro-Alert după apariţia unui urs în zona cascadei Duruitoarea din Ceahlău

HotNews acum 11 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ a emis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-ALERT după apariţia unui urs în zona Cascadei Duruitoarea din masivul Ceahlău. Zona în care a fost văzut animalul este una turistică şi des frecventată de

Ilie Bolojan, acuzat că ar fi primit 71 de salarii medii! Despre ce sumă este vorba

Cancan acum 9 ore
De când a ajuns premierul României, Ilie Bolojan a fost în centrul atenției, iar deciziile sale au atras multe critice. Acum, prim-ministrul țării este protagonistul unei noi controverse. Mai exact, politicianul este acuzat de un sindicat că ar fi p

Un copac a căzut peste o mașină în mers în Brașov. O RUPERE de nori a provocat inundații pe străzi, un autovehicul a fost blocat în apă

Gandul acum 9 ore
O ploaie torenţială care s-a abătut, sâmbătă după amiază, în zona municipiului Făgăraş din Braşov, provocând pagube materiale şi afectatând traficul rutier Mai mult, un arbore s-a prăbuşit peste un autoturism aflat în mers, străzi au fost acoperite

Gigi Becali exclamă, după Supercupa României: „Nu am avut de când sunt eu în fotbal așa jucător”

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
. Gigi Becali, patronul roș-albaștrilor, a avut cuvinte de laudă la adresa lui Juri Cisotti, mijlocașul ofensiv al campioanei din Liga 1. Echipa începe cu Cisotti, Olaru și Șut. Și cu Ngezana” Gigi Becali, patron FCSB

Ministrul Sănătăţii: Începând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

News.ro acum 6 ore
Ministrul SănătăţiiAleandru Rogobete afirmă că, îcepând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Donald Trump recunoaşte că nu știe dacă poate opri războiul din Ucraina: „Asta este o afacere Biden. Încerc să o finalizez”

Adevarul acum 9 ore
Președintele Donald Trump a recunoscut că nu știe dacă va putea pune capăt războiului din Ucraina, deși în campania electorală promisese că va rezolva situaţia chiar din prima zi de mandat.

Vremea

București
acum

21°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
mar.

24°/38°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

20°
dum.

20°/36°
lun.

18°/38°
mar.

21°/38°
mie.

19°/37°
Constanta
acum

20°
dum.

20°/29°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

16°
dum.

16°/35°
lun.

19°/37°
mar.

18°/35°
mie.

15°/21°
Timisoara
acum

15°
dum.

15°/37°
lun.

19°/40°
mar.

18°/39°
mie.

14°/20°