Standard&Poor's a retrogradat ratingul Primăriei Bucureştiului de la BB+ la BB, din cauza incertitudinilor privind răscumpărarea unor obligaţiuni de 500 milioane euro cu maturitate în 2015, iar apoi a retras calificativul ca urmare a informaţiilor insuficiente necesare evaluării, potrivit Realitatea.net.
Decizia de retrogradare reflectă incertitudinile referitoare la necesarul mare de refinanţare şi expunerea la datorii în valută, determinate de obligaţiunile de 500 de milioane de euro, precum şi cele privind viitoarele politici ale municipalităţii în domeniul datoriilor şi lichidităţilor, se arată într-un comunicat al agenţiei de evaluare financiară.
Ratingul, cu perspectivă negativă, este constrâns totodată de cadrul instituţional dezechilibrat şi de situaţia lichidităţilor, considerate reduse.
F.A.