Mesajul a fost trimis. Multumesc!

PROTESTE. Îi facem statuie lui Deng Xiaoping în România? Controverse în jurul celui care a înnăbuşit revolta din Tiananmen

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 20 martie 2012 ·

Propunerea aparţine Asociaţiei de Prietenie Româno-Chineze şi a fost imediat acceptată de Consiliul Local Bistriţa. Liderul comunist a închis sute de dizidenţi, a trimis tancurile împotriva studenţilor şi a impus legea unui singur copil. Dar tot el este cel care a făcut din China ceea ce este acum.

Primăria Bistrița zice că celebrul lider comunist merită o statuie în centrul orașului, astfel că edilii locali și-au dat deja, în plen, avizul de principiu. Viceprimarul George Avram nu vede de ce Deng Xiaoping nu poate avea statuie în orașul său. „Nu știm încă ce dimensiuni va avea statuia, noi am dat numai avizul de principiu. Până la edificare mai este”, spune vicele. Aleșii locali din Bistrița au aprobat anul acesta construirea statuii, la cererea Asociaţiei Române de Prietenie cu R. P. Chineză.

Încălcarea drepturilor omului

Deng Xiaoping (1944 – 1997) este celebru pentru că a trimis tancurile peste studenţii care demonstrau în Piata Tiananmen, la 4 iunie 1989, generând masacrarea a sute de oameni nevinovaţi care manifestau paşnic pentru idealuri democratice.

Deși niciodată nu a avut titlul de șef de stat sau șef de guvern, Deng a fost liderul de facto al Chinei de la sfârșitul anilor '70 până la începutul anilor '90. „Regimul lui Deng a fost caracterizat de despotism (…) La sfârşitul celor 15 ani de guvernare a lui Deng, aproape toţi dizidenţii din China erau închişi sau exilaţi în străinătate. În acelaşi timp, Deng a impus controale dure asupra populaţiei - celebra politică a unui singur copil, care a generat nesfârşite avorturi forţate a fost inventată în perioada lui Deng”, arată jurnaliștii de la The Epoch Times, primii care au reacționat împotriva amplasării statuii acestuia în Bistrița.

Deng are doar două statui în China

Reprezentanții Societății Timișoara au transmis, ieri, primăriei Bistrița un protest oficial.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump anunță tarife de 30% pentru UE și avertizează împotriva unei riposte, aruncând în aer luni de negocieri

HotNews acum o ora
Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat într-o scrisoare postată sâmbătă pe rețelele sociale că va impune o taxă vamală de 30% pentru bunurile din Uniunea Europeană, punând capăt lunilor de negocieri atente și afectând și mai tare una dintre cele

Ilie Bolojan, ales președinte al PNL. Cine sunt prim-vicepreședinții (VIDEO)

Ziua Constanta acum o ora
Congresul extraordinar al PNL l-a votat, sâmbătă, pe Ilie Bolojan în funcția de președinte al partidului. Bolojan a fost singurul candidat la funcția de președinte al PNL. În funcțiile de prim-vicepreședinți au fost aleși Cătălin Predoiu, Adrian Veș

Știri Constanța azi Accident aviatic grav pe Aeroportul Tuzla! Parașutist inconștient după aterizare

Ziua Constanta acum o ora
Un accident aviatic grav a avut loc astăzi, 12 iulie, la Aeroportul Tuzla, unde un parașutist a fost găsit inconștient după aterizare. La fața locului au fost solicitate o ambulanță a Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) și un elicopter SMURD Est

Un bărbat a murit după ce a căzut de pe o placă în mare, la 2 Mai

HotNews acum 2 ore
Un bărbat de 55 de ani a murit, sâmbătă, în stațiunea 2 Mai, după ce a intrat în mare cu o placă și a căzut în apă, transmite News.ro. Serviciul de Ambulanță Județean Constanța a fost solicitat să intervină în localitatea 2 Mai, sâmbătă, în cazul un

UPDATE - Donald Trump anunţă tarife vamale de 30% pentru UE, faţă de 10% în prezent: „Am decis să mergem mai departe” / Reacţia Comisiei Europene

News.ro acum o ora
Donald Trump a anunţat tarife de 30% la mărfurile din Uniunea Europeană, potrivit Reuters. Bruxelles-ul şi Washingtonul erau în curs de negociere a unui acord comercial pe această temă. Preşedintele SUA a declarat că a „decis să meargă mai departe”.

Primar condamnat la închisoare pentru instigare la fraudarea alegerilor

HotNews acum 2 ore
Primarul comunei Ciorani din județul Prahova, Marin Voicu, a fost condamnat la doi ani de închisoare pentru instigare la fraudarea alegerilor locale din 2020, iar instanța de fond a stabilit că pedeapsa va fi executată în regim de detenție, potrivit

METEO Cod portocaliu de grindină, ploi şi vânt în trei judeţe

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, o avertizare nowcasting Cod portocaliu de grindină, averse torenţiale, descărcări electrice şi vânt, valabilă în ora următoare, în local

Victor Negrescu:”Propun să existe un al patrulea pachet de MĂSURI axat pe simplificare și accesarea oportunităților europene”

Gandul acum 3 ore
Victor Negrescu propune un al patrulea pachet de măsuri axat pe simplificare și accesarea oportunităților europene. Acesta consideră că România are nevoie de un stat puternic, eficient și modernizat. „România are nevoie de un stat puternic, dar efic

Constantin Toma, dezlănțuit la adresa lui Grindeanu: „Conducerea nu mai reprezintă PSD. Suntem deja cu bolovanul de gât”

Adevarul acum 2 ore
Constantin Toma, primarul municipiului Buzău, s-a dezlănțuit la adresa președintelui interimar al PSD, Sorin Grindeanu. „PSD nu se poate reforma cu Sorin Grindeanu. Ultimele sondaje ne-au arătat că suntem cu bolovanul de gât”, a spus Toma.

Paul Stănescu cere protejarea pensionarilor: „Trebuie să discutăm cine și cât duce povara reducerii deficitului”

Adevarul acum 5 ore
Secretarul General al PSD, Paul Stănescu, a reacționat după ce premierul Ilie Bolojan a prezentat al doilea pachet de măsuri pentru reducerea deficitului bugetar, spunând că trebuie stabilit în Coaliție cine și cât trebuie să ducă din povara austeri

Vremea

București
acum

30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/35°
lun.

23°/37°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

27°
sâm.

15°/28°
dum.

18°/32°
lun.

19°/36°
mar.

19°/33°
Constanta
acum

27°
sâm.

18°/29°
dum.

21°/28°
lun.

22°/29°
mar.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

13°/24°
dum.

16°/30°
lun.

19°/33°
mar.

21°/31°
Timisoara
acum

27°
sâm.

15°/28°
dum.

18°/36°
lun.

20°/37°
mar.

21°/36°