Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Neînţelegeri între PSD și PNL la Sebeș: Dacă nu se va ajunge la un consens, liberalii vor candida pe liste separate

Publicat in Alba24, marți 20 martie 2012 ·

Listele cu candidaţii USL la alegerile locale sunt pe ultima sută de metri, având în vedere că data primului scrutin din 10 iunie se apropie vertiginos. Referitor la stadiul negocierilor, vicepreşedintele PNL Alba, Florin Roman a declarat că acestea sunt în mare parte finalizate, însă că există posibilitatea ca, în unele cazuri, din cauza neînţelegerilor între organizaţii, să fie aleasă varianta listelor separate, cu candidaţii PSD – PNL la consiliile locale, deşi conducerea USL a stabilit la nivel judeţean că se va merge pe liste comune.

Potrivit vicepreşedintelui PNL Alba, Florin Roman, listele cu candidaţii stabiliţi pentru alegerile locale sunt finalizate, în mare parte, la nivelul judeţului Alba. Cu toate acestea, în foarte puţine localităţi, cum este cazul de la Sebeş, organizaţiile locale ale PSD şi PNL nu se înţeleg privind ponderea consilierilor pe listele comune.

„Dacă nu se va ajunge la un consens, este posibil să mergem pe liste separate, deşi la nivel de judeţ am stabilit să mergem pe liste comune peste tot”, a spus Florin Roman.

Reamintim că, la Sebeş, actualul primar, Mugurel Sârbu, a anunţat că va candida pentru aceeaşi funcţie administrativă ca independent, renunţând la apartenenenţa la PDL, partid care îl sprijină pe directorul OIR POSDRU, Dorin Nistor. USL îl avea în vizor pe Alexandru Dăncilă, reprezentant PSD. Dacă organizaţiile locale PNL şi PSD de la Sebeş nu vor reuşi să cadă de acord asupra unui nume comun, PNL ar urma să desemneze un candidat propriu pentru funcţia din Primăria Sebeş, fapt ce redeschide bătălia electorală şi dă şanse oricărui candidat.

Referitor la posibilitatea ca PSD şi PNL să meargă pe liste separate la următoarele alegeri, preşedintele PSD Alba, Ioan Dârzu a declarat că, sunt purtate în continuare discuţii: “Problema apare la listele de consilieri. Noi o să ţinem cont de doleanţele organizaţiei ş

Articolul in Alba24 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump anunță tarife de 30% pentru UE și avertizează împotriva unei riposte, aruncând în aer luni de negocieri

HotNews acum 11 ore
Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat într-o scrisoare postată sâmbătă pe rețelele sociale că va impune o taxă vamală de 30% pentru bunurile din Uniunea Europeană, punând capăt lunilor de negocieri atente și afectând și mai tare una dintre cele

SuperLiga: UTA Arad, revenire spectaculoasă cu Universitatea Craiova. Trupa lui Rădoi a condus cu 3-0, dar a fost egalată în minutul 90+13

HotNews acum 7 ore
UTA Arad și Universitatea Craiova au terminat la egalitate, scor 3-3, meciul disputat sâmbătă, pe arena „Francisc Neuman”, în prima etapă din SuperLiga. UTA Arad – Universitatea Craiova 3-3 Echipa antrenată de Mirel Rădoi a deschis scorul în minutul

Ilie Bolojan, ales președinte al PNL. Cine sunt prim-vicepreședinții (VIDEO)

Ziua Constanta acum 10 ore
Congresul extraordinar al PNL l-a votat, sâmbătă, pe Ilie Bolojan în funcția de președinte al partidului. Bolojan a fost singurul candidat la funcția de președinte al PNL. În funcțiile de prim-vicepreședinți au fost aleși Cătălin Predoiu, Adrian Veș

Satu Mare: Căţei salvaţi dintr-o fântână adâncă de nouă metri de pompierii Detaşamentului Carei

News.ro acum 5 ore
Doi căţei au fost salvaţi, sâmbătă, dintr-o fântână adâncă de nouă metri, din localitatea Andrid, judeţul Satu Mare, în urma unei intervenţii dificile a pompierilor Detaşamentului Carei. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Satu Mare,

Iga Swiatek a câștigat prima sa finală de la Wimbledon

Mediafax acum 7 ore
Tenismena poloneză Iga Swiatek a câștigat sâmbătă prima sa finală de la Wimbledon. Ea a învins-o în finală pe americanca Amanda Anisimova. Iga Swiatek (locul 4 mondial) a dominat pe tot parcursul meciului și s-a impus foarte ușor, 6-0, 6-0, în fața

Bogdan Ivan, după ce a trimis Corpul de Control la compania de stat care ar fi acordat bărbaţilor ”spor de femeie”: Nu a primit nimeni acel spor pentru că nu am aprobat acest lucru

News.ro acum 7 ore
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a afirmat, după ce a trimis Corpul de Control la Societatea de Administrare a Participanţilor în Energie (SAPE) în contextul în care, în spaţiul public, au apărut informaţii că la instituţia respectivă bărbaţii ar pr

VIDEO Intervenție a salvamontiștilor, cu un elicopter, pentru o femeie care a căzut 15 metri într-o râpă din Retezat

HotNews acum 6 ore
O femeie care a căzut aproximativ 15 metri în abrupt, sub zona Vârfului Păpușa Mare din zona centrală a Masivului Retezat, a fost preluată de salvatorii montani, a anunțat Salvamont Hunedoara, sâmbătă seară, într-o postare pe Facebook. Potrivit Salv

Parașutist rănit la Aeroportul Tuzla. A intervenit elicopterul SMURD

HotNews acum 9 ore
Un parașutist s-a rănit la aterizare, sâmbătă, la Aeroportul Tuzla, și a fost preluat de un elicopter SMURD pentru a fi transportat la Spitalul Județean Constanța, potrivit Agerpres. Inspectoratul pentru Situații de Urgență a anunțat că la locul eve

Un bărbat a murit după ce a căzut de pe o placă în mare, la 2 Mai

HotNews acum 11 ore
Un bărbat de 55 de ani a murit, sâmbătă, în stațiunea 2 Mai, după ce a intrat în mare cu o placă și a căzut în apă, transmite News.ro. Serviciul de Ambulanță Județean Constanța a fost solicitat să intervină în localitatea 2 Mai, sâmbătă, în cazul un

UPDATE - Congresul PNL - Bolojan a fost ales preşedintele PNL cu 976 de voturi / Noii prim-vicepreşedinţi ai partidului sunt: Predoiu, Ciucu, Veştea şi Pauliuc / Dan Motreanu, noul secretar general al partidului / Ce a declarat Ilie Bolojan

News.ro acum 10 ore
Ilie Bolojan a fost ales sâmbătă, la Congresul PNL preşedintele partidului, cu 976 de voturi. Delegaţii au stabilit şi cine vor fi cei patru vicepreşedinţi ai partidului. Aceştia sunt: Cătălin Predoiu, Ciprian Ciucu, Adrian Veştea şi Nicolae Paulicu

Vremea

București
acum

18°
dum.

18°/35°
lun.

22°/37°
mar.

23°/38°
mie.

21°/36°
Iasi
acum

17°
dum.

17°/32°
lun.

19°/35°
mar.

19°/33°
mie.

19°/32°
Constanta
acum

19°
dum.

19°/31°
lun.

22°/29°
mar.

23°/29°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

13°
dum.

13°/31°
lun.

18°/33°
mar.

19°/32°
mie.

18°/28°
Timisoara
acum

16°
dum.

16°/35°
lun.

20°/36°
mar.

22°/36°
mie.

21°/34°