În jurul articolului precedent despre revoluția adusă de competențe în educație au apărut o serie de discuții care m-au determinat să încerc să clarific noțiunile. Problema cunoștințe vs competențe este una foarte importantă pentru învățământ și de soluționarea ei depinde modul în care se va face pregătirea elevilor.

Cea mai bună metodă de a evidenția diferențele este de a lua un caz concret, cât mai bine cunoscut. De aceea mă voi referi la competența de a conduce mașina. Sistemul care cere această calitate este societatea prin reglementările de transport pe drumurile publice. Pentru buna funcționare a acestuia nu este suficientă reglementarea și cunoașterea legislației ci și competența de a conduce a participanților la traficul auto. Această competență nu se verifică pe baza unui examen de cunoștințe ci prin unul practic, în situația reală. Cunoștințele sunt insuficiente deoarece nu garantează că posesorul lor le poate și aplica corect în trafic. Astfel sunt candidați care au promovat de 7 ori examenul teoretic, rezolvă corect probe de îndemânare, dar din cauza faptului că nu își pot controla emoțiile în trafic, pică la proba practică. Nu cred că este cineva care ar fi de acord cu eliminarea probei practice la acest examen. Ar fi o dovadă de iresponsabilitate din partea sistemului o astfel de decizie, a cărei consecințe ar fi greu de evaluat.

Analizând puțin mai detaliat vedem că competența are cel puțin o dimensiune suplimentară față de orice fel de cunoștințe. Ea ne arată și cum sunt folosite cunoștințele în situații reale. Competența de a conduce presupune controlul variabilelor procesului aflat în curs de desfășurare. Variabilele pot fi de exemplu viteza mașinii, direcția de deplasare, utilizarea semnalelor privind manevrele efectuate, respectarea indicatoarelor, situația din trafic, controlul emoțiilor, etc. Fără un control asupra acestora în ori