Problema înființării unei facultăți cu predare în limba maghiară la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) de la Târgu Mureș a stârnit numeroase și diverse reacții în spațiul românesc, unele interesante, altele de-a dreptul bizare și greu de înțeles. Întrebările despre statutul minoritații maghiare din România reapar în fiecare an în diferite ipostaze. Calitatea discuțiilor pe marginea acestor chestiuni este strâns legată de context. Comportamentul ferm al Uniunii Democrate Maghiare din România (UDMR) prin care s-a cerut rezolvarea problemelor apărute la universitatea ardeleană se încadrează într-un context de precampanie, situație potrivnică oricărei încercări de dezbatere calmă și rațională.

Presa româneasca s-a ocupat extensiv de aceasta temă, dar, din nefericire, reportajele și analizele nu au contribuit la o înțelegere mai bună a stării de fapt. Cum s-ar putea prezuma, atitudinile naționaliste au jucat un rol important în sporirea confuziei ce înconjura deja incidentul. Un aspect mai grav este, însă, că lipsa acurateții și ignorața totală față de fapte au deteriorat periculos calitatea discursului public despre facultatea cu predare în limba maghiară de la UMF Târgu Mureș. Presa centrală nu a fost niciodată foarte bine informată despre starea reală a cetățeniilor de etnie maghiară ai României, lucru demonstrat și de absența aproape totală a unor jurnaliști specializați în chestiuni minoritare. Astfel stând lucrurile, nu este greu de înțeles cum mituri – suprarealiste – despre pretinsa imposibilitate de a cumpăra o pâine în limba română în regiunile populate majoritar de maghiari nu doar că au supraviețuit, ci chiar au sporit în complexitate și imaginație.

Clarificarea câtorva fapte fundamentale este, deci, esențială și aceasta voi încerca să fac în cele ce urmează. Paradigma prin care s-a analizat problema de la Târgu Mureș a ignorat complet