Mihai Răzvan Ungureanu anunţa, în discursul de întâmpinare rostit chiar în ziua anunţării desemnării sale ca prim-ministru, că programul său vizează în primul rând buna guvernare. Cu alte cuvinte, rezolvarea unor probleme majore acumulate în timpul guvernării trecute şi care făceau – şi mai fac încă – extrem de anevoioasă conducerea democratică a statului, acceptând ipoteza de lucru a bunei credinţe.

Cum prea mult timp nu s-a scurs de atunci, performanţele primului ministru nu pot fi încă evaluate decât în contextul unor relaţii schiţate cu mediul politic şi cu principalele instituţii ale statului, în contextul angajamentelor politice asumate. Până la urmă, cum scria Hannah Arendt într-un eseu despre Nesupunerea civică, „angajamentele reprezintă unicul mod de care dispun oamenii pentru a organiza viitorul, făcându-l previzibil şi demn de încredere, în măsura în care aceasta este omeneşte posibil“.

Vizita primului ministru la Bruxelles de joi, 15 martie, se poate lesne încadra – la nivel declarativ, măcar – în logica unor angajamente asumate evocate mai sus. Mihai Răzvan Ungureanu s-a întâlnit cu preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, şi cu cel al Comisiei Europene, José Manuel Barroso, şi a atins în discuţiile cu oficialii europeni principalele subiecte delicate de pe agenda europeană a României, privind Mecanismul de Cooperare şi Verificare (MCV) sau admiterea în Schengen – devenită şi mai nesigură în contextul acumulării mesajelor negative nu numai din partea Olandei, ci mai nou şi din partea preşedintelui francez Nicolas Sarkozy, aflat cum în campanie electorală pentru prezidenţialele din aprilie. Nu e limpede dacă primul ministru a obţinut ceva suplimentar sau diferit de pe urma discuţiilor, e foarte clar, pe de altă parte, că de o asemenea vizită era nevoie, că e prima întreprinsă de Mihai Răzvan Ungureanu în noua calitate la Bru