Din entuziasmul pentru ideile occidentale si din constatarea dificultatilor de a surmonta inapoierea societatii romanesti s-a iscat primul complex al modernizarii, nedepasit pina astazi.  

In esenta, modernizarea este procesul de adaptare si adecvare a romanilor la canonul occidental. Fervoarea schimbarii, fenomen prin excelenta occidental, a ramas straina Europei Orientale, arie preocupata, de la Bizant incoace, sa se conserve si nu sa inoveze. Universitatile, Renasterea si Reforma au asigurat Occidentului un avans intelectual si organizational, consolidat si confirmat pina in vremurile noastre. Au fost cresteri si descresteri in acest mileniu occidental, insa intiietatea in planul ideilor novatoare nu a pierdut-o niciodata. Pentru Orientul european, asimilarea filosofiei schimbarii avea sa se dovedeasca o provocare mai dificila decit le-a parut entuziastilor din epoca inceputului de drum. Primii nostri moderni - Cantemir, spre exemplu, pionierul spiritului critic - aveau sa ramina cantonati in spatiul ideilor critice, fara sa propuna proiecte fezabile de schimbare. Carturarul a demarat bine, insa domnitorul a esuat cu ideea lui de emancipare sub cupola Rusiei. De pe celalalt versant carpatin, grupul iluminist ardelean a fost sedus de frumusetea ideilor noi, facind si pasul decisiv spre zona pragmatica, prin incercarea de a pune ideile la lucru. Asa s-a nascut latinismul ca idee-forta de emancipare a romanilor, dar si solutia ridicarii prin cultura, scoala si constiinta nationala. Supplex Libellus ramine capodopera gindirii noastre pragmatice de la inceputurile modernitatii. Deficitul acestor prime idei-proiecte moderne tine de ordinea temporala. Nici Cantemir (asimilat in cultura noastra aproape la un secol dupa disparitia sa), nici Supplexul nu au avut urmasi in proximitate. Un numar relativ important de reformatori avea sa-si consume energiile in gol, elabo